Scene demne de un film de groază au avut loc, miercuri seară, în sectorul 4 al Capitalei, acolo unde șoferul unui autoturism marca BMW a reușit să demareze în trombă, deși autoturismul îi fusese înconjurat de patru jandarmi și un polițist. După scenele de o agresivitate extremă, oamenii legii s-au mobilizat și au pornit în căutarea tânărului.
Scenele teribile au avut loc într-o intersecție din sectorul 4, zona Tineretului, acolo unde un șofer teribilist a fost oprit de jandarmi după ce a fost observat de aceștia conducând haotic.
Văzându-se încolțit de oamenii legii, bărbatul a plecat în trombă, ignorând toate persoanele care se aflau în zonă, cu riscul de a le ucide. În momentul în care a accelerat, șoferul bolidului de culoare alba a lovit alte două mașini, dar acest lucru nu l-a oprit în a-și continua cursa nebună prin București.
La un moment dat, polițiștii mobilizați pentru a-l prinde au găsit autoturismul abandonat, dar nici urmă de șoferul agresor. Căutările au durat mai bine de 11 ore, timp în care acesta postat numeroase story-uri de amenințare pentru polițiști pe Instagram, în care oamenii legii erau chemați la el ca să îi omoare.
Agresorul a avertizat că are un briceag, pe care îl va folosi fără rețineri, dacă va fi provocat: „Și ce dacă ești gabor haladit, să moară familia mea dacă te lasă sa dormi liniștit, bricegele te așteaptă…”, a transmis el într-unul dintre mesajele postate.
După ce i-au găsit mașina abandonată, polițiștii nu s-au lăsat intimidați de mesajele bărbatului, așa că au acționat în număr mare pentru găsirea lui. În timp ce oamenii legii nu îi dădeau de urmp, tânărul se filma în baie, râzând de faptul că nu ete găsit: „Băi, viaţa mea, sunaţi, mă, la 991, că ăştia pe România nu răspund!”, spune fugarul, într-un mesaj ironic.
În cele din urmă, agresorul de 26 de ani a fost găsit în sectorul 5, în Rahova, acolo unde a fost încătușat și condus la sediul Poliției. Ulterior, acesta a fost dus la Brigada Rutieră pentru audieri, doarece polițiștii rutieri se ocupă de acest caz, iar în cele din urmă, la sediul IML, pentru a i se recolta probe de sânge, în vederea descoperirii substanțelor consumate.
În acest moment, nu este clar de ce infracțiuni va fi acuzat, el lovind două mașini în timp ce a vrut să fugă de oamenii legii și a fost la un pas să lovească mai mulți cetățeni care traversau strada în acel moment.