27 sept. 2018 | 09:44

BNR își ia mașini cu girofar: de ce trebuie să le faci loc în trafic

News
BNR își ia mașini cu girofar: de ce trebuie să le faci loc în trafic

Autovehiculele Băncii Naționale a României (BNR) care efectuează sau însoțesc transporturile de valori vor obliga șoferii să le acorde prioritate, potrivit unui proiect legislativ.

În curând, va trebui să te ferești de mașinile BNR în trafic, sau mai bine zis, să le acorzi prioritate pe trecere. Un nou proiect legislativ propune ca mașinile BNR să primească girofar albastru, care te obligă să le acorzi prioritate la trecere. Autorii inițiativei legislative doresc ca prin această măsură să îmbunătățească securitatea și siguranța transporturilor de valori BNR.

Până acum aveau drept la girofar cu lumină albastră doar mașinile care aparțineau poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

De asemenea, au drept la girofar ambulanțele, mașinile Ministerului Apărării Naționale, unitățile speciale ale Serviciului Român de Informații, ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, dar și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public.

Proiectul de lege vrea să adauge acestei liste și mașinile BNR care efectuează și însoțesc transporturile de valori.

„Prin modificările propuse se dorește recunoașterea coloanei de transport special și interzicerea interpunerii altor autovehicule între cele care alcătuiesc coloana, posibilitatea efectuării ]n siguranță a unor manevre specifice pentru evitarea producerii unor situații deosebite în timpul deplasării, precum și descurajarea unor atitudini agresive din partea unor persoane care tulbură ordinea publică”, susțin inițiatorii proiectului.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va aduce multă suferință. Se va afla la răscrucea destinului, va fi nevoită să-și confrunte greșelile din trecut și să plătească pentru ele
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Locul din România devastat de ciumă. Mii de oameni au murit în doar câteva zile
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Toată țara e în doliu. Iubita vedetă TV ne-a părăsit mult prea devreme: Nu meritai această soartă crudă
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro