Bianca Drăgușanu ține nu doar la imaginea sa, ci și a mamei sale. Întrucât femeia care i-a dat viață are deja o vârstă, 60 de ani, în care se văd semnele îmbătrânirii, fosta asistentă tv a programat-o peste doar câteva zile la clinica a cărei imagine este, pentru a-i face mici intervenții estetice.
Bianca Drăgușanu are o relație extrem de apropiată cu mama sa, cu care locuiește și care are grijă de fiica ei și a lui Victor Slav. Blondina nu doar că o duce în vacanțe de lux pe cea care i-a dat viață și are grijă să nu-i lipsească nimic, ci e și atentă ca femeia să arate bine.
Cum aceasta a ajuns la vârsta de 60 de ani, când semnele îmbătrânirii se accentuează prin ridurile de pe chip, Bianca a considerat că este momentul ca și mama sa să-și facă mici intervenții estetice.
„Am programat-o la clinica din Cluj unde merg eu, pe 12 mai. O dată pe lună, doctorița mea lucrează și-n București, deci nu va fi nevoie să ne deplasăm până acolo. O să o botoxez. Îi va face injecții pentru riduri și îi va mări doar puțin buzele, doar i le va umple”, a mărturisit Bianca pentru impact.ro.
După ce mama sa va arăta iar ca-n tinerețe, Bianca o va duce, împreună cu fiica sa, pentru prima oară în Dubai, de altfel o destinație extrem de cunoscută pentru blondina care merge acolo cam de fiecare dată când timpul îi permite.
„Am vrut să mergem în vacanță de sărbători, dar îi expira pașaportul, plus că eu am fost bolnavă atunci. Și l-a reînnoit, o să mergem toate trei în Dubai, cu prima ocazie. Nici ea, nici Sofia nu au mai fost acolo, ar fi pentru prima oară”, ne-a mai spus blondina.
Adepta intervențiilor estetice de ani de zile, Bianca va ajunge, la rându-i, în această lună, din nou la clinica a cărei imagine este, pentru a continua procesul de schimbare a formei buzelor, pe care le vrea mai „țuguiate”.
„Procedeul e de durată. Mai întâi le-am topit, după 15 ani, iar acum urmează un procedeu de remodelare, care poate fi și de un an. La două luni le reinjectez, cred că o să o mai fac încă de cinci ori.
Trebuie să ajng și luna aceasta. Le vreau mai subțiri și țuguiate, nu ca acum. Iar botox îmi pun de două ori pe an”, a declarat aceasta pentru playtech.ro.
Vedeta nu ne-a ascuns nici faptul că-și injectează buzele de mai bine de zece ani și consideră chiar că atunci a exagerat, pentru că „nu avea minte”.
„De vreo zece ani m-am tot injectat. Nu-mi mai plac cum sunt, formatul ăsta. Atunci nu aveam minte, să mi le fac așa ca acum”, ne-a declarat aceasta.
Bianca a mai spus că pe baza contractului de imagine pe care-l are cu clinica din Cluj, ea primește bani, pe lângă procedeele gratuite de mii de euro, pentru a-și face inervențiile estetice pe care le dorește. Totodată, ea nu va plăti nici intervențiile pe care și le va face mama sa.
„Eu primesc și bani, pe lângă proceele de mii de euro pe care le fac. Am multe contracte în derulare, majoritatea sunt pe un an sau doi ani. Toate contractele mele sunt pe bani, eu nu accept produse, nu am de ce.
La acestea se adaugă și alte contracte ocazionale, de exemplu mai apare vreo cofetărie, vreun site pe care-l promovez sau altele”, ne-a mai spus aceasta.
Blondina a mai mărturisit că toate intervențiile sale estetice, inclusiv un contur de mandibulă, le-a făcut fără anestezie.