Bianca Drăgușanu a decis să se schimbe total. Vedeta a cerut din nou ajutorul medicilor esteticieni după ce și-a dat seama că nu este foarte mulțumită cu anumite schimbări pe care le-a făcut de-a lungul anilor la nivelul feței, așa că fanii sunt pregătiți să vadă o nouă Bianca cât se poate de curând.
Bianca Drăgușanu este cunoscută pentru faptul că nu se teme să își facă operații estetice atunci când vrea să ajungă la cea mai bună versiune a sa. După vacanța petrecută în Dubai, vedeta s-a întors în țară și s-a oprit direct la Cluj unde s-a distrat foarte tare alături de prietena ei, Mitza.
Chiar dacă experiența ei distractivă a fost documentată pe rețelele de socializare și fanii au putut să vadă că se simte foarte bine, Bianca Drăgușanu nu a mers în Cluj doar pentru a se relaxa. Vedeta a decis să aibă o întâlnire cu medicul estetician pentru a putea să vadă ce poate fi corectat. Aceasta este decisă să își facă mai multe operații estetice, mai ales la nivelul buzelor.
„Am ajuns din nou la Cluj, pentru că așa cum vă spuneam la începutul săptămânii mi-am făcut programare ca să ajung la doamna doctor. Râdem, glumim, dar eu chiar am multe chestii de corectat, atât la forma feței, cât și la buzele astea de care efectiv mi-am bătut joc în ultimii ani din viața mea.
Am constatat că trebuie să le topim și să le reinjectăm din nou când vor fi vindecate, ca să arate cum trebuie. Până ajungem la partea cu buzele, astea vrem să continuăm cu jawline-ul pentru că data trecută am făcut parțial.”, a spus Bianca Drăgușanu pe InstaStory.
Bianca Drăgușanu nu este deloc fericită atunci când vine vorba despre ultimele operații făcute. Deși vedeta se place așa cum este, aceasta înțelege că mereu este loc de mai bine. Ea abia așteaptă să aibă o bărbie mai bine conturată și speră să își ia inima în dinți și să topească acidul din buze pentru a le remodela.
„Am niște buze exagerat de mari și de răsfrânte și deloc conform dorințelor mele. Mie-mi place de mine și așa, dar știu că se poate o variantă mai bună. Nu știu dacă o să rezist să stau două săptămâni fără buze sau aproape deloc.
Mă analizez, mă gândesc cu topitul ăsta, dacă am curajul să fac treaba asta, cu toate că-mi doresc foarte tare să am niște buze perfecte. Dar, până la situația și faza cu topitul, până-mi iau inima în dinți și hotărăsc să fac treaba asta, vreau să fie mai bine conturată bărbia. Am pus foarte puțin data trecută, adică 0,8 ml.”, le-a spus Bianca Drăgușanu fanilor săi.