Un bebeluș român a devenit cel mai mic copil care a devenit victima politicilor aplicate de Administrația Trump. Constantin Mutu avea doar 4 luni atunci când a fost luat de lângă tatăl său, la granița cu Mexicul. Micuțul a fost dat în adopție unei familii din Michigan, iar povestea sa a apărut în The New York Times.
Vasile și Florentina Mutu au plecat în Mexic în anul 2018 și au luat cu ei 2 dintre cei 5 copii pe care îi aveau împreună. Aveau în plan să ceară azil în Statele Unite ale Americii, dar lucrurile nu au mers așa cum au plănuit. S-au pierdut unii de alții în Mexic, iar mama și copilul de 4 ani s-au întors în România, în timp ce Vasile, care a rămas cu bebelușul de 4 luni, a fost prins de polițiștii de frontieră în Texas.
Micuțul Constantin a fost luat de autoritățile americane și dat spre adopție unei familii din Michigan. Povestea lui a fost făcută publică de jurnalista Caitlin Dickerson, care a avut nevoie de câteva luni pentru a da de urma bebelușului român. După ce a stat departe de părinții lui timp de mai multe luni, un judecător a decis să fie trimis înapoi la familia lui.
After spotting a reference to a 4-month-old asylum seeker in a court document, @itscaitlinhd found the youngest known child separated from his family under Trump’s „zero-tolerance” border policy. https://t.co/l8Jh0IkLFy pic.twitter.com/84G0BrB0rw
— The Weekly (@TheWeekly) 16 iunie 2019
Reporterul care a investigat cazul a ajuns și în România, unde s-a întâlnit cu Vasile și Florentina Mutu. Cei doi s-au reunit după ce bărbatul a fost extrădat, iar micuțul Constantin, care a împlinit vârsta de 2 ani, a ajuns și el în brațele familiei sale. Experiența traumatizantă și-a pus amprenta, din păcate, asupra copilului, care nu poate vorbi și nici nu se poate deplasa singur.
Jurnaliștii americani trag un semnal de alarmă cu privire la politicile impuse de Administrația Trump. În 2018, peste 700 de copii au fost separați de părinți la granița dintre SUA și Mexic.