Băutura care este un pericol major pentru tinerii din România. Alerta dată de medici: “Inima lor e de 80 de ani”

de: Bișinicu Andreea
06 08. 2022

Specialiștii trag un semnal de alarmă privind problemele grave de sănătate pe care le dezvoltă populația tânără, în ultima perioadă. Potrivit lor, iată care este băutura ce reprezintă un pericol major pentru tinerii de pretutindeni. Nu este recomandat să o beți în cantități excesive. Ce avertizează medicii.

Ce pericol îi paște pe tinerii care beau multe energizante și băuturi pe bază de cola

Cadrele medicale trag un semnal de alarmă pentru tinerii care consumă zilnic foarte multe băuturi carbogazoase, ce conțin cofeină. Potrivit medicilor, în ultimii ani, a crescut alarmant limita la care se produce infarctul miocardic acut.

Conform specialiștilor, aceste probleme de sănătate au devenit mult mai dese la adolescenții de 17 sau 18 ani, precum și la tinerii de până-n 22 de ani.

„De peste cinci – şase ani a scăzut limita la care se produce infarctul miocardic acut. Noi învăţaserăm că până la vârsta de adult tânăr, undeva la peste 30 ani, nu prea există infarct. Or acum sunt destul de frecvente la 17 ani, la 18 ani la 20, la 22 ani“, a declarat medicul Dragoş Toader, din cadrul Serviciului Judeţean de Urgenţă Olt, pentru Adevărul.

Se pare că aceste probleme apar din cauza unui cumul de factori nocivi. Printre acestea, doctorii subliniază consumul excesiv de băuturi pe bază de cola și energizantele, având în vedere faptul că, în ultima decadă, adolescenții din școli au început să bea din ce în ce mai des aceste sucuri.

Citește și A turnat o sticlă de cola în toaletă și a descoperit un truc spectaculos. Ce s-a întâmplat în doar câteva minute

„Energizantele sunt mult mai periculoase!”

Medicii îi sfătuiesc pe părinți să nu le permită copiilor lor să consume băuturi cu conţinut ridicat de cofeină mai devreme de vârsta adolescenţei.

„Ei beau deja din clasa a IV-a sau a V-a, până ajung în clasa a VIII-a se obişnuiesc deja cu 2 litri de cola pe zi, în 24 ore. De aceea se şi produc fenomenele acestea medicale, infarctul în special, la 19, la 20 ani.

Inima, care are o funcţie de pompă, ajunge la un tânăr de 20 ani, care bea, să zic, din clasa a VI-a cola, ca la un bătrân de 80-90 ani, asta se întâmplă din punct de vedere medical.

Din punctul meu de vedere, în afară de ciocolată caldă sau vechea cacao cu lapte nu prea ar avea voie nimic, din punct de vedere medical, până undeva la vârsta adolescenţei: 16-17 ani, 18 ani.

Energizantele sunt mult mai periculoase, deoarece concentraţiile în substanţele vasodilatatoare şi excitante sunt mult mai mari, iar organismul, nefiind obişnuit, automat reacţionează într-un anume mod.

De obicei infarctul se produce, accidentul vascular cerebral, ruptură cardiacă, ruptură aortică….”, a precizat medicul, pentru sursa citată.

Citește și Băutura periculoasă pe care părinții o dau copiilor. Doctorul Mihail Pautov: „E cazul să vă opriți!”