Dacă ai trăit vreodată cu impresia că bărbații se comportă ca niște copii și se maturizează mai greu, există un studiu care îți oferă răspunsul la această dilemă.
Un studiu recent al cercetătorilor de la Oxford și-a propus să analizeze diferența de maturizare între femei și bărbați, raportată la vârstă. Din păcate pentru membrii sexului masculin, se pare că ei se maturizează mai târziu, pe la începutul vârstei de 40 de ani. În câteva cazuri, s-ar putea maturiza după 35 de ani.
S-ar putea să fi auzit de multe ori într-o discuție argumentul că bărbații, chiar și când ajung la vârsta maturității, se comportă ca niște copii. În cazul cuplurilor, deseori auzi opinia că femeia este elementul matur în relație și este mai precaută și calculată, atât când vine vorba de bani, cât și de alte decizii majore.
Dacă te-a supărat vreodată această filozofie, să știi că tocmai s-a dovedit a fi adevărată, în mare parte. La această concluzie au ajuns niște cercetători de la Universitatea din Oxford, după ce au analizat diferențele în maturizare la bărbați și femei pe un eșantion concludent. Din câte se pare, diferențele între sex sunt fără echivoc.
În urma studiului, s-a ajuns și la o explicație logică pentru această concluzie. Motivul pentru care bărbaților le ia mai mult să se comporte în concordanță cu vârsta are legătură cu abilitatea femeilor de a crea conexiuni neurale eficiente și rapide la o vârstă mai fragedă, comparativ cu persoanele de sex masculin.
Conform explicațiilor care însoțesc studiul, creierul uman trece prin transformări majore din punct de vedere anatomic, în funcție de vârstă. Acele schimbări îți fac funcționarea creierului mai eficientă, dar nu survin în aceleași momente la toată lumea.
Pentru a ajunge la o concluzie, au fost examinate prin MRI (Imagistică prin rezonanță magnetică) creierele a 121 de participanți la studiu, cu vârste între 4 și 40 de ani. Au fost analizate diferențele în funcție de vârstă ale activității cerebrale ale fiecăruia.