Un bărbat viu a ajuns la spital cu piciorul în stare de putrefacție. Pe laba piciorului nu mai avea carne și i se vedeau oasele. Medicii au rămas șocați, nu au mai văzut așa ceva. Bărbatul este din localitatea Văleni și a fost transportat la spitalul din Vaslui.
Ion Bolboceanu, în vârstã de 67 de ani, a fost adus cu ambulanta la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, având laba piciorului stâng în stare de putrefactie, scrie vremeanoua.ro. Cadrele medicale au rămas uluite de starea bărbatului. “Am câtiva ani de când lucrez pe ambulantã, însã un caz ca cel de azi nu am mai vãzut”, au spus angajatii de pe ambulanță.
Potrivit medicilor, pacientul sufereă de arteriopatie obliterantă, iar în ultimele luni cangrena se instalase la piciorul respectiv. Bărbatul a mai fost internat, însã la acea vreme a refuzat să i se amputez piciorul. Acum, bărbatul este de acord să i se amputeze piciorul, pentru a nu avea și alte probleme.
Bărbatul a fost convins de un vecin să meargă la doctor, acesta a alertat mai mulți oameni din sat, îngrijorat că nu-l mai văzuse pe om de câteva zile. “Cel care ne-a anuntat a fost un vecin de-al sãu. Era îngrijorat cã nu-l mai vãzuse de câteva zile la poartã. A pus mâna pe telefon si l-a sunat pe secretarul comunei. Împreunã cu viceprimarul si asistentul social s-au deplasat la casa lui Ion Bolboceanu si l-au gãsit în stare foarte gravã de sãnãtate.
Imediat a fost chematã si ambulanta, care l-a preluat pe bãrbat si transportat la spitalul din Vaslui. În ciuda problemei pe care o avea la picior, Ion Bolboceanu iesea des în sat. Venea la un magazin din centru, îl vedeam mai tot timpul la poartã, stând de vorbã cu vecinii. Un om la locul lui, care nu se certa cu nimeni. Când au fost colegii mei de la primãrie la el, s-a plâns cã a ajuns în situatia asta si din cauza celor apropiati. Spunea cã fiica lui i-a reprosat cã nu i-a dat nici un leu din pensie”, a declarat Radu Beligan, primarul comunei Văleni.
Vecinii spun că bărbatul a fost neglijat de familie, în ciuda problemelor pe care le are. “El s-a despãrtit de nevasta lui în urmã cu multi ani, însã trãiau împreunã, în aceeasi curte. Nu îsi vorbeau mai deloc.
Nea’ Ion lua douã pensii, una de 520 de lei, iar una de handicap, de vreo 270 de lei. Familia îi reprosa tot timpul cã nu dãdea bani în casã si probabil de aici s-a ajuns si la nepãsarea asta fatã de el”, cred vecinii.
Vecinii mai spus că acesta este un om rău și de asta i se întâmplă ce i se întâmplă. “L-a pedepsit Dumnezeu pentru cât rãu i-a fãcut sotiei. A fost un om foarte sever cu ea, nu o lãsa sã iasã din curte, o certa, o bãtea. A avut cancer la buzã, s-a operat, iar acum s-a dus boala în picior. A fost pedepsit, asta e sigur”, spun unii vecini.
Varianta lor este negatã cu vehementã de cadrele medicale. Omul ar mai fi avut o problemă la o buză, fiind suspect de cancer, iar acum vecii crd că boala a recidivat. “Exclus asa ceva. Bolile astea nu se deplaseazã asa, prin tot corpul. Dacã era supravegheat cu mai multã atentie de familie, de asistentul social din Vãleni, probabil nu se ajungea aici”, au anunțat medicii.