19 iun. 2022 | 18:16

Bacalaureat 2022. Sfaturi pentru proba de Informatică

BAC 2022
Bacalaureat 2022. Sfaturi pentru proba de Informatică
Bacalaureat 2022. Sfaturi pentru proba de Informatica

Miercuri, 22 iunie, elevii de clasa a XII-a vor susține proba la alegere din cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2022. Cei care vor da examen la Informatică pot beneficia de anumite sfaturi din partea anumitor cadre didactice, precum George Trifan, profesor la Liceul German „Hermann Oberth” din Voluntari, Ilfov. Lucrurile de care elevii trebuie să țină cont.

Când vor susține elevii proba la Informatică pentru BAC 2022

Absolvenții de liceu vor susține, cu emoții, proba la Informatică din cadrul examenului de Bacalaureat 2022, în ziua de miercuri, 22 iunie.

Profesorul George Trifan de la Liceul German „Hermann Oberth” din Voluntari a realizat un ghid de sfaturi privind felul în care este structurat subiectul și metode prin care elevii pot aborda cerințele:

„Elevii care optează să susțină proba de Informatică în cadrul examenului de bacalaureat sunt, în general, elevi bine pregătiți, care au experiență practică în programare, dar care întâmpină uneori dificultăți în abordarea subiectelor din cauza faptului că aceștia sunt obișnuiți să utilizeze calculatorul în rezolvarea problemelor, nu să schițeze algoritmul pe o foaie de hârtie.

Din păcate, proba la informatică la Bac este o proba scrisă. Prin specificul acestei discipline, ar fi fost firesc, în opinia mea, să fie o proba practică”, a declarat profesorul George Trifan pentru EduPedu.ro.

Citește și Bacalaureat 2022. Modele de subiecte la limba română. Baremul de corectare.

Sfaturi pentru a rezolva subiectele de la Informatică

Iată care sunt sfaturile pentru fiecare dintre subiectele probei. De ce recomandări trebuie să țină cont elevii aflați în an terminal.

„La primul subiect, candidații trebuie să fie foarte atenți întrucât acesta constă preponderent în itemi de tip alegere multiplă. Primul exercițiu, deși ușor în aparență, constă în evaluarea unei expresii scrisă într-unul din cele două limbaje de programare utilizate în liceu, C/ C++ sau Pascal.

Operatorii logici sunt în măsură să îi pună uneori în dificultate pe elevi. Deci, mare atenție mai ales la operatorul! (negație) care schimbă sensul tuturor operatorilor pe care îi determina. De pildă, mulți copii omit că, din punct de vedere logic, “și” negat devine “sau” și viceversa.

La fel, la subiectul de backtracking nu se cere implementarea propriu-zisă a acestui algoritm, fiind mai mult o problema de logică. Mare atenție și aici, uneori sunt necesare calcule, însă majoritatea elevilor nu întâmpina probleme în rezolvarea acestui subiect.”, spune acesta.

Citește și Bacalaureat 2022. Modele de subiecte la matematică. Barem de corectare

În privința celui de-al doilea subiect, elevii au de rezolvat o serie de cerințe formulate pe marginea unui algoritm reprezentat în pseudocod, iar subiectul al treilea ar fi cel mai important, fiind de o anvergură mai mare.

„La primul exercițiu, în mod uzual elevii trebuie să rezolve o problema ce constă în descrierea unei funcții în limbajul de programare studiat.

Aici dificultatea ar putea fi în alegerea corectă a tipului de subprogram care, apelat în cadrul unui program, rezolvă cerința. Mulți copii nu fac corect distincția între subprogramele care returnează valori și cele care nu.

La exercițiul 2, dacă la subiectul II am avut la itemul cu răspuns scurt o problema de șiruri de caractere, atunci acest exercițiu va consta într-o cerință legată generarea unui tablou bidimensional sau o problemă în care input-ul este o matrice și elevii trebuie să rezolve o cerință specifică acestui capitol.

Problemele sunt, în general, foarte ușoare și marea majoritate a elevilor rezolva cu ușurință acest subiect.

Dacă la subiectul II am avut la itemul cu răspuns scurt o problema cu matrice, atunci subiectul le va cere elevilor să elaboreze un program complet în care să arate că știu să apeleze corespunzător funcțiile pentru prelucrarea șirurilor de caractere.

Cei care vor nota 10, obligatoriu trebuie să știe să utilizeze funcția strtok. Acest subiect nu este tocmai preferatul elevilor și cei mai mulți aici greșesc.

Ultima problema de la subiectul III este, în opinia mea, cea mai importantă, așa-zisul subiect de nota 10 la proba de informatică, aici se cere că în rezolvarea cerinței să se aibă în vedere elaborarea unui algoritm eficient atât din punctul de vedere al timpului de executare, cât și al memoriei utilizate.

Și, cireașa de pe tort, elevii trebuie să elaboreze un “mini-eseu” structurat în care să descrie metoda de rezolvare abordată și să argumenteze eficiența ei. Uneori elevii concep rezolvări magistrale ale cerinței, pe care însă le explică deficitar, în cuvinte care adesea nu reflectă deloc algoritmul respectiv.

Mereu le spun elevilor mei că se aplică și la informatică aceleași reguli de ortografie, ortoepie și punctuație ca și la proba de limba și literatura română. Aveți grijă întotdeauna ca argumentarea voastră să fie logică și să sune bine în limba română.

Evitați în descrierea algoritmului exprimări de tipul “luăm un for” sau, și mai urât, “băgăm un for” sau iterăm cu un “while” și descrieți efectiv în limbaj natural ce face acesta.”, a explicat profesorul pentru sursa citată.

Citește și Bacalaureat 2022. Modele de subiecte la istorie. Barem de corectare