19 aug. 2020 | 10:15

Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă. Calendarul complet pentru toți elevii

Știri generale
Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă. Calendarul complet pentru toți elevii
Bacalaureat 2020 sesiunea de toamnă

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului din acest an școlar a surprins pe toată lumea cu numărul elevilor care s-au înscris să-și încerce încă o dată șansa. Care este calendarul complet pentru elevi?

Bacalaureat 2020. Calendar pentru elevii care sunt în sesiunea de toamnă

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat 2020 se va desfășura în perioada dintre 24 august-5 septembrie, arată calendarul anuțat de către Ministerul Educației. Înscrierile pentru această sesiunea s-au desfășurat în perioada 13-24 iulie, indicând astfel mulți doritori de a-și mai da o șansă pentru a obține diploma de BAC. Probele scrise au fost programate de specialiști în săptămâna 24-27 august.

Afișarea rezultatelor prime la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie, pana la orele 12:00, urmată de etapa depunerii contestațiilor în aceeași zi între orele 14:00 – 20:00.

„La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor- RGPD).”

Bacalaureat sesiunea de toamnă

Bacalaureat sesiunea de toamnă

Calendar sesiunea de toamnă 2020

  • 24 august: Limba şi literatura română – E.a)
  • 25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
  • 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării – E.d)
  • 27 august: Limba şi literatura maternă – proba E.b)
  • 2 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
  • 2 – 4 septembrie: rezolvarea contestațiilor
  • 5 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

„Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se pot realiza în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă, la probele de profil din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice”
MEC, comunicat de presă

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro