Soții Amalia și Domenico Bellantoni se află din nou în centrul unui scandal mediatic, după ce au fost reținuți de polițiștii Capitalei. Cei doi sunt acuzați că ar fi agresat un cuplu de vecini și le-ar fi luat telefoanele mobile. Incidentul s-a petrecut în curtea comună a imobilului în care locuiesc ambele familii, iar una dintre victime, o femeie de 66 de ani, a alertat autoritățile, susținând că ea și soțul ei ar fi fost loviți cu o bâtă și deposedați de trei telefoane.
Potrivit Poliției Capitalei, cele două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar anchetatorii au confirmat parțial acuzațiile formulate de victime. În urma verificărilor și perchezițiilor, un bărbat de 57 de ani și o femeie de 43 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru tâlhărie calificată, complicitate la tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe.
Surse judiciare au confirmat ulterior că este vorba despre Domenico și Amalia Bellantoni. Luni, avocatul familiei Bellantoni a venit cu explicații detaliate, susținând că totul face parte dintr-un conflict mai vechi între cele două familii, un litigiu care se întinde de ani de zile.
„Între familia din dosar, persoanele vătămate, și familia Bellantoni sunt vreo 8-10 procese pe rol de ani de zile. Și acesta este al 11-lea, pe un conflict permanent de vecinătate prin care nu s-au înțeles. Ca și dățile trecute, problema de coproprietate. Se ceartă permanent în legătură cu coproprietatea locuinței și dreptul de trecere”, a declarat avocatul, la România TV.
Apărătorul celor doi a explicat că plângerea penală a fost formulată exclusiv pe numele lui Domenico Bellantoni, nu și al Amaliei. Mai mult, avocatul susține că nu există probe clare care să confirme acuzațiile de furt.
„Să spunem lucrurile pe nume: Amalia nu a participat la nicio agresiune a vecinilor din Mătăsari. Nu are legătură cu agresiunea, doar soțul. Lucrurile sunt clare, nu există. Poliția nu susține acuzatiile, nu există niciun furt.”
În ceea ce privește cel de-al treilea bărbat menționat în dosar, avocatul a precizat că identitatea acestuia este cunoscută, contrar informațiilor vehiculate inițial.
„Am dat telefonul Poliției, îl pot contacta, deci nu există niciun fel de rezerve să se coopereze pentru a se lămuri situația cu el”, a explicat acesta, menționând că bărbatul se afla doar în vizită în momentul incidentului.
Reprezentantul legal al soților Bellantoni susține că și cealaltă familie ar fi fost implicată în acte de violență.
„Au sărit la bătaie. Și ei, împotriva familiei Bellantoni, au folosit arme de lemn, au folosit bâte, au folosit ce au putut”, a spus avocatul.
Tot el acuză comportamentul agresiv al anchetatorilor, relatând că în timpul percheziției copiii familiei ar fi fost tratați abuziv:
„În dimineața când s-au dus acasă, copiii minori au fost scoși dezbrăcați, ținuți pe scaune, doamna a fost pusă în genunchi, în urina câinelui, în fața copiilor. Facem o sesizare la Direcția Copilului, pentru excesele legate de această anchetă.”
Avocatul a mai adăugat că nu a fost găsit niciunul dintre telefoanele despre care se susține că ar fi fost sustrase și că certificatele medicale ale victimelor indică răni minore:
„Domnul a căzut în genunchi, iar doamna în pragul ușii, să fim serioși. Persoanele vătămate au intrat peste Bellantoni în curte, pe proprietatea familiei Bellantoni.”
Cazul este în continuare în atenția procurorilor, iar ancheta urmează să stabilească exact circumstanțele în care a avut loc altercația.