În cursul zilei de vineri, 7 aprilie, două aeronave identificate ca aparținând Federației Ruse au fost detectate zburând deasupra apelor internaționale din zona de responsabilitate a NATO. Ce făceau aeronavele rusești identificate de piloții români în spațiul aerian internațional.
La doar șase zile de la preluarea misiunii de Poliție Aeriană întărită sub comandă NATO în Țările Baltice, două aeronave de luptă F-16 ale detașamentului „Carpathian Vipers” au fost alertate de Centrul de operații aeriene NATO din Uedem, Germania.
Avioanele neidentificate au fost detectate în timp ce zburau deasupra apelor internaționale din zona de responsabilitate a NATO. Conform procedurilor standard de urmat, avioanele F-16 românești au fost alertate pentru a clarifica situația și s-a stabilit că aeronavele erau două Suhoi Su-27 Flanker, aparținând Rusiei.
Ele au fost escortate în siguranță până la ieșirea din zona de responsabilitate a Alianței, potrivit Forțelor Aeriene Române. Aceasta a fost, de altfel, și prima interceptare din cadrul misiunii de Poliție Aeriană făcută de piloții români.
„Îndeplinirea cu succes a primei interceptări din cadrul misiunii de Poliție Aeriană întărită în Țările Baltice, confirmă nivelul ridicat al capacității de luptă al militarilor detașamentului „Carpathian Vipers” și capacitatea Forțelor Aeriene Române de a disloca și întrebuința aeronavele F-16 în misiuni NATO.” a transmis comandantul detașamentului, comandor Cosmin Vlad.
Profesorul universitar Cristian Barbu, general în rezervă, a venit cu explicații cu privire la motivul pentru care cele două avioane se aflau în spațiul aerian internațional.
„Fac și ei manevre cum fac și alții. Sunt în recunoaștere fac elemente de instrucție în apele internaționale. Nu sunt probleme legate de un conflict iminent, pentru că atâta timp cât piloții ruși răspund la manevrele de poliție aeriană, lucrurile sunt de rutină”, a spus acesta pentru Antena 3 CNN.
Foto: Facebook Forțele Aeriene Române
Citește și: România, ameninţată cu războiul de către Rusia. Ce trebuie să facem pentru a evita conflictul