Nave de război și zeci de avioane de luptă au fost concentrate vineri într-un punct strategic, locul în care o confruntare armată pare la un pas să izbucnească. O țară, una dintre marile puteri militare ale lumii, a trimis un avertisment clar către statul rival. Care au fost mesajele transmise de oficiali.
Izbucnirea unui nou război pare un scenariu din ce în ce mai aproape de a deveni realitate.
Oficialii din Taiwan au declarat că Beijingul a trimis vineri noi nave de război, un elicopter și un avion de luptă în apropierea statului, pentru a doua zi consecutiv.
Un elicopter anti-submarin și nave de luptă au fost identificate încă de joi de taiwanezi.
Sâmbătă, reprezentanții armatei Chinei au anunțat o serie de exerciții de „pregătire de luptă” în Strâmtoarea Taiwan.
„Comandamentul Teatrului de operaţii Est al Armatei de Eliberare a Poporului va organiza în perioada 8-10 aprilie un exerciţiu de pregătire în Strâmtoarea Taiwan, în părţile de nord şi de sud ale insulei şi în spaţiul aerian la est de insulă Taiwan”, se arată într-un comunicat al armatei chineze. Aceste manevre vor include şi „patrule de poliţie”, se adaugă în document. Locul exactă de desfăşurare a acestor exerciţii nu a fost specificat, transmite AFP.
Te-ar putea interesa și: Un nou conflict între Rusia și SUA după interceptarea a două bombardiere strategice americane. Decizia urgentă luată de Vladimir Putin
Mobilizarea este un mesaj clar pe care China îl transmite statului rival, după întâlnirea din California dintre liderul Tsai Ing-wen şi Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA.
„Aceste manevre servesc ca un avertisment serios împotriva coluziunii dintre forţele separatiste care urmăresc „independenţa Taiwanului” şi forţele externe, precum şi activităţile lor provocatoare”, a indicat într-un comunicat de presă Shi Yi, un purtător de cuvânt al armatei.
Ministerul Apărării din Taiwan a anunțat că a detectat sâmbătă 42 avioane şi opt nave de război în jurul insulei. Patru dintre aeronave „au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan şi au intrat în partea de sud-est a zonei de identificare a apărării aeriene a Taiwanului”.
Joi, guvernul de la Beijing și-a reiterat avetismentele, vorbind despre un răspuns „ferm” și „energic” în vederea „apărarea suveranităţii naţionale şi integrităţii sale teritoriale”.
Din punctul de vedere al liderilor Chinei, insula este una dintre provinciile acestei țări și trebuie recucerită, dorind o „reunificare pașnică”, dar, în același timp, nu exclud recurgerea la forţă.
Te-ar putea interesa și: Șeful NATO pune piciorul în prag și îi transmite un ultimatum Chinei. Ce consecințe va suporta dacă va continua să sprijine Rusia