25 ian. 2023 | 16:05

Avertismentul care dă fiori. Aceştia sunt cei mai periculoşi asteroizi care se vor apropia de Pământ în 2023

Diverse
Avertismentul care dă fiori. Aceştia sunt cei mai periculoşi asteroizi care se vor apropia de Pământ în 2023

De-a lungul anilor, Pământul a mai avut parte de întâlniri cu asteorizi, care au trecut foarte aproape. Avertizările de acest tip, fie venite de la NASA, fie de la ESA, sunt lucruri obișnuite, dar recentele observații au venit și cu avertismentul care dă fiori, acesta fiind enunțat de Agenția Spațială Europeană (ESA).

Aproximativ 1 milion de asteroizi în Sistemul Solar

Preocuparea privind impactul unui asteroid cu Pământul a fost întotdeauna prezentă în omenire. Această teamă a fost reprezentată prin intermediul cinematografiei și al televiziunii, care ne-a influențat foarte mult pentru a menține această teamă de-a lungul timpului.

Agențiile specializate în cercetarea și explorarea spațiului ne pot ajuta foarte mult să evităm o astfel de situație catastrofală, cele mai importante fiind NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA), potrivit căreia, numărul asteroizilor din apropierea planetei ajunge la 30 de mii și există posibilitatea ca unii să cadă pe Pământ. În total, până în prezent au fost descoperite aproximativ 1 milion de asteroizi în Sistemul Solar, majoritatea în ultimul deceniu.

Potrivit oamenilor de știință, majoritatea acestor asteroizi din apropierea Pământului au orbite care nu le aduc foarte aproape de planetă, astfel încât nu prezintă un risc de impact. Cu toate acestea, o mică parte dintre ei, cunoscuți sub numele de asteroizi potențial periculoși, necesită mai multă atenție din partea oamenilor de știință.

Aceștia au o înălțime de peste 140 de metri și sunt separați de aproximativ 7,5 milioane de kilometri. Cel mai faimos și mai distructiv impact de asteroid cunoscut a avut loc în urmă cu 65 de milioane de ani, când un asteroid cu diametrul de 10 km s-a izbit de ceea ce este acum Peninsula Yucatan. Acesta a exterminat majoritatea speciilor de plante și animale de pe Pământ, inclusiv dinozaurii.

Acest eveniment ne poate da o idee de ce este atât de important să monitorizăm aceste obiecte spațiale.

Vezi și: NASA, anunț important pentru omenire despre ‘God of Chaos’. Când se va apropia de noi

ESA anunță cei mai periculoşi asteroizi care se vor apropia de Pământ în 2023

Încă de anul trecut, ESA a semnalat în mod special asteroizi care reprezentau un risc de impact pentru Pământ, iar acum, în 2023, reafirmă că aceste corpuri cerești vor fi în continuare periculoase pentru planeta noastră. Este vorba despre asteroizii 2001 BV și 2005ED224.

Îngrijorare în legătură cu asteroidul 2001BV

Asteroidul 2001BV se află pe primul loc pe lista de risc a ESA, deși nu îl consideră cu adevărat important, deoarece este un obiect recunoscut de mai mulți ani. 2001 BV a fost descoperit în 2001 și de atunci nu a existat niciun motiv pentru a-l studia mai mult.

Acest obiect are o viteză de 396.000 km pe secundă și are un diametru de 700 de metri și reprezintă o probabilitate neglijabilă de impact. Cel mai riscant moment al asteroidului în raport cu Pământul, va fi atunci când se va afla cel mai aproape de acesta, ceea ce se va întâmpla în luna iulie a anului viitor.

Asteroidul 2005 ED224 ar putea lovi Pământul

Potrivit calculelor, asteroidul 2005 ED224 ar putea lovi Pământul pe 11 martie 2023. Se estimează că are un diametru de 54 de metri și, în mod normal, un asteroid de asemenea dimensiuni ar trebui să ardă sau să explodeze în atmosferă. Dar ED 224 se deplasează cu 61.000 de mile pe oră și, dacă își menține această viteză, asteroidul ar putea pătrunde în atmosferă și ajunge pe uscat.

Un astfel de impact ar crea un crater de 1.000 de metri lățime și ar elibera suficientă energie explozivă pentru a distruge un oraș întreg. Dacă ED 224 eșuează în martie, mai sunt încă patru potențiale lovituri în 2028, 2029, 2030 și 2064. Totuși, are doar o șansă de reușită de 1 la 500.000, sunt de părere specialiștii de la ESA.

Concluzie

Deși niciunul dintre obiectele potențial periculoase cunoscute de oamenii de știință nu are șanse reale de a se ciocni cu Pământul în viitorul apropiat. Denumirea de potențial periculos înseamnă pur și simplu că, de-a lungul mai multor secole și milenii, orbita acestor obiecte poate evolua spre una care are șanse de a lovi Pământul, este concluzia specialiștilor.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Viscol pe 26 și 27 decembrie. Harta cu zonele îngropate de zăpadă
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
DEZVĂLUIRI din AVIONUL MORȚII! Detalii CUTREMURĂTOARE din cursa BUCUREȘTI ZURICH
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro