Averea soților Ceaușescu a rămas un mister. Câți bani ar fi deținut în băncile din străinătate și ce s-a întâmplat cu ei

de: Ștefan R. Apostol
07 10. 2024

Încă din primele zile ale evenimentelor din Decembrie 89 au existat zvonuri cu privire la averea soților Ceaușescu. Ulterior, după instaurarea noului regim, discuțiile cu privire la câți bani ar fi deținut în băncile din străinătate au continuat, dar și astăzi, ca și atunci, mulți se întreabă ce s-a întâmplat cu ei. La 35 de ani de la Revoluția din 1989, averea soților Ceaușescu a rămas un mister.

După 35 de ani, averea soților Ceaușescu a rămas un mister

Suntem în anul de grație 2024, la 35 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989 ce aveau să detroneze un regim dictatorial de peste 50 de ani. Este anul în care Nicolae și Elena Ceaușescu își găseau sfârșitul, după revolta populară care avea să cuprindă întreaga țară.

Dar, deși cei doi înlăturați, și ulterior supuși unui simulacru de proces, și puși în fața plutonului de execuție, au rămas mari mistere în urma lor. Printre cele mai mari, de altfel, se numără și averea soților Ceaușescu.

S-a vorbit la un moment dat, inclusiv în acele zile fierbinți ale revoltei populare, despre averile extrem de mari ale dictatorilor, și care s-ar fi aflat în conturi bancare în afara țării, și care azi ar putea atinge chiar sute de milioane de euro. Cu toate aceste speculații și vânători, nu s-a demonstrat aproape niciodată că ar fi existat vreo dovadă concretă referitoare la averea soților Ceaușescu.

Câți bani ar fi deținut în băncile din străinătate soții Ceaușescu?

Așa cum precizam, dovezi concrete nu au apărut niciodată, dar asta nu i-a împiedicat pe mulți să speculeze, ba chiar să inițieze idei, conform cărora soții Ceaușescu ar fi deținut averi enorme în băncile din străinătate

Pe lângă obiectele de preț, tablouri, bijuterii, case, toate dovedite și știute, aceste sume de bani enorme nu au apărut niciodată. Ba mai mult, nicio bancă externă nu a confirmat în toți acești ani aceste speculații referitoare la averea soților Ceaușescu.

Deși ideea că soții Ceaușescu și-ar fi ascuns mare parte din avere în Elveția, și ulterior surse, cel puțin bizare, de aici ar fi recunoscut existența unor asemenea fonduri, nimeni nu a reușit să aducă nici în acest caz o dovadă palpabilă.

Un personaj asupra căruia ar fi planat suspiciunea că s-ar fi folosit de această avere a fost celebrul om de afaeri Dan Voiculescu, iar așa cum reamintesc cei de la Gândul, o altă suspiciune ar fi planat asupra Băncii Bancorex, dar nu a fost dovedită niciodată această teorie.

Cu toate astea, s-a încercat o cvazi-evaluare a averii celor doi dictatori, iar aceasta, în teorie, s-ar ridica la aproximativ 100 de milioane de dolari la acel moment, iar astăzi, luând în calcul inflația, ar fi de fapt în jurul valorii de 300 de milioane de dolari.

Averea soților Ceaușescu a rămas un mister, iar autoritățile nu zic nimic

Așa cum spuneam la început, suntem la 35 de ani de la detronarea dictatorilor, iar autoritățile, deși încă mai speră să găsească presupusa avere a familiei Ceaușescu, nu s-a întâmplat nimic.

Pe de altă parte, statul român are de recuperat datorii de la țările care au cele mai mari datorii către România, foștii parteneri ai dictaturii lui Ceaușescu. Este vorba de zeci, poate sute de milioane de dolari, de la state din Orientul Mijlociu, din America de Sud, precum Columbia, dar și de la terțe părți.

Deși toate bunurile de pe teritoriul României aveau să fie confiscate, după 1989, averea soților Ceaușescu a rămas un mister încă neelucidat, și cine știe când și cum va fi rezolvat.