Închide ochii și vei fi convins că Aura Urziceanu a urcat pe scena Românii au talent! Concurenta care i-a dat gata pe jurați vine dintr-o familie ce a făcut furori într-un sezon trecut, tatăl și fratele ei au fost la un pas să ia marele premiu al competiției. Andra Baranga, un moment de excepție.
Andra Baranga are 20 de ani și un talent uriaș. Tânăra din Năvodari părea copleșită de emoții înainte de a păși pe scena Românii au talent. Era nerăbdătoare să apară în fața juraților, mai ales a Andrei, care este artista sa preferată.
Concurenta a crescut într-o familie de muzicieni, familie ce a mai apărut la competiția de la PRO TV. Tatăl și fratele ei – Dorinel şi Costel Cutiuţă – au fost semifinaliști într-un sezon anterior.
„Abia aştept să cânt, am mari emoţii. Am emoţii pentru juraţi, Andra este unul dintre idolii meu, o iubesc. Fac parte dintr-o familie de muzicieni. Tatăl şi fratele meu au fost semi finalişti la Romanii au talent, este vorba despre băieţii cu acordeoanele: Dorinel şi Costel Cutiuţă. Iubesc muzica, nu mă văd făcând altceva, este ceva divin pentru mine”, a spus Andreea Baranga.
Te-ar putea interesa și: Andra, ‘cucerită’ de un concurent de la Românii au talent. Vedeta a fost toată un zâmbet: „Sunt logodit, îmi pare rău!”
A făcut o alegere curajoasă și foarte dificilă, interpretând una dintre cele mai frumoase, dar dificile piese românești: „Jocul țambalelor” a Aurei Urziceanu.
Andra Baranga nu a reușit doar o interpretare magistrală, dar a reușit să le amintească vedetelor de masa juriului de legendara artistă. A trecut în etapa următoare la Românii au talent, fără probleme, cu patru de DA.
Andi Moisescu: Eşti pe un teren riscant! Ne-ai adus aminte de uriaşa voce Aura Urziceanu… De care ne este dor mereu. Ai o voce foarte frumoasă. Aşchia nu a sărit departe de trunchi, are tot ce îi trebuie pentru a face paşi înainte în această direcţie. Ai făcut senzaţie aici. Dar va trebui să găseşti un alt nume de scenă pentru că „Andra” e luat deja.
Andra: Suntem bucuroşi şi onoraţi să avem o asemenea voce în concurs, bravo! Frumos! Am o mare admiraţie pentru glasul tău.
Dragoş Bucur: Eu nu ştiu dacă cineva până acum a mai ales Aura Urziceanu.
Andra: E cea mai grea melodie românească.
Dragoş Bucur: Este foarte frumos că ai cântat o melodie de-ale ei. Îţi văd un viitor foarte bun!
Mihai Bobonete: Ai venit şi ne-ai cântat diamantul de pe coroana muzicii româneşti în ceea ce priveşte vocile feminine. Sunt curios ce găseşti mai greu data viitoare.
Te-ar putea interesa și: Golden Buzz fantastic la Românii au talent. Din scaunul cu rotile la spectacol pe scenă. Mihai Bobonete a rămas impresionat de Calisthenics România