29 apr. 2020 | 14:27

Au apărut pe piață primii cartofi noi românești. Cât costă un kilogram, în piețele din București

Știri generale
Au apărut pe piață primii cartofi noi românești. Cât costă un kilogram, în piețele din București
Au apărut pe piață primii cartofi noi românești. Cât costă un kilogram, în piețele din București. Sursa foto: expressdebanat.ro

Primii cartofi noi românești, din comuna Călărași, Dolj, din solariile fermierilor, au ajuns deja în piețe. Fermierii susțin că producția a fost făcută fără substanțe care să forțeze creșterea cartofiilor, aceștia fiind bio. De asemenea, cartofii noi vor fi vânduți și în supermarketuri, dar și la export.

Au apărut pe piață primii cartofi noi românești. Cât costă un kilogram, în piețele din București

Primii cartofi noi românești au fost vânduți de către fermierii din Dolj. Cartofii bio, după cum susțin femierii că sunt, vor ajunge astfel în piețe, supermarketuri, dar și la export.

Unul dintre fermierii din Călăraşi, Florentina Gheorghiţă, cultivă cartofi de când se ştie. De trei ani pune cartofi în solarii pentru a ieşi cu ei pe piaţă mai devreme decât ceilalţi agricultori. Astfel, femeia obține un preț mult mai bun. Prețul cartofilor noi în acest an a fost de 7 lei kilogramul, pentru comercianții care au cumpărat la angro.

Au apărut pe piață primii cartofi noi românești. Cât costă un kilogram, în piețele din București

Au apărut pe piață primii cartofi noi românești. Cât costă un kilogram, în piețele din București. Sursa foto: unica.ro

Vremea a stricat socotelile producătorilor

A început foarte bine cu toate că a fost foarte greu, pentru că nu ne-a ajutat timpul, fiind zăpadă, ger. Ne-au îngheţat de două ori, practic prima dată când au răsărit au îngheţat”, spune Florentina Gheorghiță.

Un alt producător s-a plâns și el de vremea care le-a cam încurcat planurile. „Sezonul ăsta agricol a început un pic mai rău ca anul trecut din cauza climei, clima deja a început să ne facă probleme. Noi nu avem aşa mulţi bani şi nici statul nu ne ajută”, a spus un alt producător.

300 de tone de cartofi se produc anual în comuna Călărași

Comuna din Dolj este celebră printre producătorii de cartofi. „Comuna Călăraşi are o suprafaţă de 250 de hectare cu cartofi, timpuriu şi extratimpuriu şi 10 hectare la solarii. A început deja sezonul şi la solarii s-au terminat”, spune Ion Tudor, inginer agronom în cadrul primăriei Călăraşi.

În comuna din Dolj se produc anual peste 300 de tone de cartofi. În comuna Călărași, peste 150 de fermieri fac parte din cooperativa înființată în urmă cu doi ani. Prin această cooperativă cartofii româneşti vor ajunge în supermarketurile din țară, dar şi la export, în Polonia.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Rămâi fără bani cât ai clipi. Mai bine previi. Toți șoferii trebuie să afle
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
ȘOC pentru Elena Udrea. Decizia luată la închisoare. Nu îi vine să creadă că e real
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro