Atac fără precedent la adresa lui Mircea Lucescu: „E lipsit de principii, alunecos și nu s-a ținut niciodată de cuvânt”

Mircea Lucescu a fost atacat de liderul galeriei lui Dinamo Kiev

Mircea Lucescu a decis în cele din urmă să accepte oferta lui Dinamo Kiev, în ciuda presiunii puse de fani. Antrenorul român a fost la un pas să renunțe, dar patronul Igor Surkis l-a convins să nu țină cont de critici. Doar că ultrașii lui Dinamo Kiev nu fac niciun pas înapoi și anunță că Lucescu va fi contestat în continuare. Ba mai mult, liderul galeriei formației din capitala Ucrainei, poreclit Dexter, a lansat un atac dur la adresa lui „Il Luce”. Pentru fostul antrenor al lui Șahtior Donețk, presiunea va fi uriașă la noua echipă.

Mircea Lucescu, atacat dur de fanii lui Dinamo Kiev. Aceștia nu au uitat acuzele antrenorului român

„Am impresia că noi asistăm la un reality-show, cu o pungă de popcorn în faţă, şi nu pricepem ce se petrece. Dacă aţi citit corespondenţa între Surkis şi Lucescu aţi remarcat lucrurile inadmisibile rostite de preşedintele clubului. De genul «Marinarul experimentat” şi «Va fi la timona echipei».

Serios? Fanii sunt împotriva unuia care a aruncat cu atâta noroi în Dinamo şi în Ucraina. Şi care de-a lungul întregii sale cariere a fost lipsit de principii, alunecos şi nu s-a ţinut niciodată de cuvânt! Să îl acceptăm pe Lucescu antrenor este ca și cum l-am pune pe Putin președinte”, a fost reacția lui Dexter la adresa lui Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu, 75 de ani, a fost antrenorul lui Șahtior Donețk, rivala lui Dinamo Kiev, timp de 12 ani. În toată această perioadă, antrenorul român s-a plâns că Dinamo este permanent favorizată de arbitri și de Federația din Ucraina. După cei 12 ani cu multe trofee de la Șahtior, Mircea Lucescu a avut două mandate ratate complet, la Zenit Sankt Petersburg și la naționala Turciei. Noul sezon din Ucraina va începe pe 12 septembrie, cu Șahtior Donețk în postura de deținătoare a titlului.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI