Mircea Lucescu a dat lovitura. Prima mutare de milioane de euro în Ucraina

Mircea Lucescu a dat lovitura. Prima mutare de milioane de euro în Ucraina

După ce presa ucraineană și cea românească anunțau acordul dintre Dynamo Kiev și Mircea Lucescu pentru 3 milioane de euro pe sezon, nici nu a ajuns bine la Kiev că, deja, titratul antrenor român face achiziții pentru a-și întări lotul.

Mircea Lucescu face prima achiziție ca antrenor la Dynamo Kiev

Deși contestat la venirea la Dynamo Kiev, având în vedere istoricul lui ”Il Luce” ca antrenor al rivalei Shahtior, Mircea Lucescu a decis să își întărească lotul, iar prima achiziție ar putea veni chiar din Turcia, acolo unde și acum românul este bine văzut.

Săptămâna trecută anunțul mutării lui Lucescu la Dynamo Kiev făcea înconjurul lumii fotbalistice dar, din păcate, primii care au contestat decizia oficialilor din Kiev au fost fanii grupării, ultrașii postând chiar mesaj dure la adresa antrenorului român. Cu toate astea, deși, în primă fază, apăruse informația ca ar fi demisionat, ”Il Luce” deja s-a pus pe treabă.

Prima mutare de milioane de euro în Ucraina

A pus ochii pe un jucător din campionatul Turciei, de la campioana Galatasaray. Este vorba de brazilianul de 24 de ani Marcao, fundașul central al echipei turce. Jucătorul de 24 de ani are până în acest moment 34 de meciuri jucate în tricoul turcilor de la Galatasaray. Brazilianul a ajuns în Turcia anul trecut, în 2019, fuseset cumpărat de la Chaves pentru 4 milioane de euro. Fundașul și-a început cariera fotbalistică la Athletico Paranaense și a mai jucat la Rio Ave.

Mircea Lucescu a dat lovitura. Prima mutare de milioane de euro în Ucraina
Mircea Lucescu a dat lovitura. Prima mutare de milioane de euro în Ucraina

Presa din Kiev vorbește despre disponibilitatea celor de la Dynamo Kiev de a plăti pentru jucătorul brazilian suma de 8 milioane de euro, având în vedere că tânărul are o cotă de 3.200.000 € potrivit transfermarkt. Ar fi primul transfer notabil la noua echipă a celui mai titrat antrenor român din ultimii 30 de ani. Dynamo Kiev era cât pe-aci să rămână fără antrenor, după ce Lucescu anunța că renunță la acordul semnat cu Surkis, patronul echipei, și după contestațiile dure din partea fanilor ucraineni.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI