În urmă cu 14 ani, cercetătorii primeau date alarmante de la „Lunar Reconnaissance Orbiter”. Conform acestora, Luna se micșorează, și a pierdut deja 100 de metri în circumferință.
În 2010, conform unui studiu, Lunar Reconnaissance Orbiter dezvăluia forme de relief nedetectate până la acel moment care indicau faptul că Luna se micșorează. Descoperirile aveau să fie raportate într-un articol de către cercetătorul Thomas Watters de la Smithsonian, și publicat în numărul din 20 august al revistei Science.
Vezi și: Descoperire istorică pe Lună: ce au găsit cercetătorii. NASA a făcut anunțul oficial
Cicatricele lobate, imaginate de Lunar Reconnaissance Orbiter Camera, sunt falii de împingere care apar în principal în zonele înalte ale Lunii. Acestea au fost recunoscute pentru prima dată în fotografiile realizate în apropierea ecuatorului lunar de către camerele panoramice care au zburat în cadrul misiunilor Apollo 15, 16 și 17.
Paisprezece cicatrice lobate necunoscute până acum au fost dezvăluite acum în imagini de foarte înaltă rezoluție realizate de Lunar Reconnaissance Orbiter Camera. Scarpurile nou detectate indică faptul că faliile de împingere sunt distribuite la nivel global și nu grupate în apropierea ecuatorului lunar.
„Unul dintre aspectele remarcabile ale cicatricilor lunare este vârsta lor aparent tânără.
Falii de împingere relativ tinere, distribuite la nivel global, arată o contracție recentă a întregii luni, probabil din cauza răcirii interiorului lunar.
Cantitatea de contracție este estimată la aproximativ 100 de metri în trecutul recent.”, a declarat Thomas Watters, autorul principal al lucrării.
Satelitul natural al Pământului a pierdut până la 100 de metri în circumferință în ultimele câteva sute de milioane de ani, pe măsură ce miezul său s-a răcit. Acest proces poate părea unul treptat, dar contracția provoacă deformări semnificative ale suprafeței în unele părți ale polului sud al Lunii, inclusiv în zonele propuse pentru aterizarea cu echipaj Nasa Artemis III, susțin cercetătorii de la Universitatea din Maryland.
Deoarece micșorarea Lunii este însoțită de activitate seismică, cum ar fi cutremurele lunare, oamenii de știință avertizează că locațiile din apropierea zonelor de falie ar putea reprezenta un pericol pentru viitorii exploratori umani.
„Distribuția globală a faldelor de împingere tinere, potențialul lor de a fi active și potențialul de a forma noi falii de împingere din cauza contracției globale în curs de desfășurare ar trebui să fie luate în considerare atunci când se planifică amplasarea și stabilitatea avanposturilor permanente pe Lună”, a mai explicat Thomas Watters.
În noul studiu, cercetătorii au făcut legătura între falii situate în regiunea polară sudică a Lunii și unul dintre cele mai puternice cutremure lunare înregistrate de seismometrele Apollo în urmă cu peste 50 de ani. Aceștia au descoperit că unele zone de la polul sud al Lunii erau deosebit de vulnerabile la alunecările de teren cauzate de cutremurele seismice. Asemănătoare cutremurelor, cutremurele lunare sunt cauzate de falii din interiorul Lunii și pot fi suficient de puternice pentru a deteriora structurile și echipamentele construite de om pe suprafața lunară, spun oamenii de știință.
Dar, spre deosebire de cutremure, care durează doar câteva secunde, cutremurele lunare ar putea dura ore și chiar o după-amiază întreagă, ceea ce înseamnă că aceste cutremure superficiale pot devasta viitoarele așezări umane. Acest lucru se datorează faptului că Luna are sedimente libere pe suprafața sa, formate în urma ciocnirilor de miliarde de ani de asteroizi și comete.
Vezi și: Se îndreaptă spre Pământ în acest weekend! Anunțul de ultimă oră de la NASA. VIDEO
„Vă puteți gândi la suprafața Lunii ca fiind uscată, cu pietriș și praf măcinat. De-a lungul a miliarde de ani, suprafața a fost lovită de asteroizi și comete, fragmentele unghiulare rezultate fiind ejectate în mod constant în urma impactului.
Ca urmare, materialul refăcut de la suprafață poate fi de la dimensiunea unui micron la cea a unui bolovan, dar toate acestea sunt foarte slab consolidate. Sedimentele libere fac foarte posibilă producerea de zguduiri și alunecări de teren”, a declarat Nicholas Schmerr, un alt autor al studiului.
Nasa speră să lanseze primul zbor cu echipaj pe Lună în peste cinci decenii, în cadrul misiunilor Artemis, la sfârșitul anului 2024. Având în vedere că planurile evoluează pentru a stabili în cele din urmă o prezență pe termen lung pe suprafața lunară, cercetătorii speră să cerceteze Luna în continuare pentru a identifica mai multe locuri care ar putea fi periculoase pentru explorarea umană.