Dacă vrei să îți încânți familia, musafirii și propriile papile gustative, trebuie să încerci această rețetă pentru cel mai fraged aluat pentru plăcinta cu mere. Este ușor de preparat și va fi, fără doar și poate, cel mai bun desert pe care l-ai mâncat vreodată.
Când vorbim despre plăcinta cu mere, secretul succesului nu stă în umplutură. În rândurile de mai jos, îți vom explica cum poți prepara, cu efort minim, cel mai fraged aluat.
Pentru a-l face, vei avea nevoie de ingredientele din lista de mai jos:
Te-ar putea interesa și: Cât se lasă aluatul de cozonac la crescut în tavă. Aşa iese pufos şi se rupe fâşii
Se ia un castron suficient de mare în care se pune făină și se presară două prafuri de sare.
Se ia untul – care trebuie să fie cu 82% grăsime, foarte rece și în stare solidă – se dă puțin prin făină, cât să nu mai fie alunecos, și se trece apoi prin ochiurile mari de la răzătoare.
Se adaugă untura de porc, smântâna și se amestecă până se obține un aluat cu textură omogenă pe care îl modelăm în formă de bilă. Dacă observi că este sfărâmicios și nelegat, adaugă treptat câte o linguriță de apă rece până ajungi la textura dorită.
Aluatul se împarte în două și le dăm o formă de pătrat. Se pun apoi în frigider, înfășurate în pungi de plastic, timp de jumătate de oră, pentru a se întări.
În acest timp, se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius și pregătim o formă pentru plăcintă de 25×21 cm.
Se ia o bucată de aluat și se întinde cât baza formei de copt, se mută în tavă. Nu uita să o perforezi folosind fie o furculiță, fie o ustensilă specială.
Tava cu prima foie de aluat se pune la cuptor pentru 2o de minute. După ce o vei scoate, adaugi umplutura de mere și cea de-a doua bucată de aluat intins și perforat, potrivit Rețetele Mihaelei.
Se pune din nou în cuptor, de această dată, pentru 40 de minute sau până când se rumenește. După ce se răcește, plăcinta cu mere este numai bună de savurat.
Te-ar putea interesa și: Aluat pufos pentru mucenici însiropați. Care e secretul rețetei din 1960?!