26 mart. 2024 | 15:01

Artiştii îl plâng pe George Nicolescu. Corina Chiriac, despre trubadurul orb al României: „Un destin deosebit de greu” EXCLUSIV

Monden
Artiştii îl plâng pe George Nicolescu. Corina Chiriac, despre trubadurul orb al României:
Artiştii îl plâng pe George Nicolescu

Moartea îndrăgitului artist a creat un val de durere și regret, nu doar pentru familie și prieteni, ci și în rândul colegilor săi de breaslă. Artiştii îl plâng pe George Nicolescu. În exclusivitate pentru Playtech Știri, Corina Chiriac a făcut mărturisiri emoționante despre trubadurul orb al României. Și Luminița Anghel are doar cuvinte de laudă.

Colegii de breaslă îi aduc omagii lui George Nicolescu

Un destin marcat de un obstacol uriaș, dar invaliditatea cu care s-a născut nu a stat în calea talentului său. George Nicolescu a murit marți, 26 martie 2024, la doar două săptămâni de la împlinirea vârstei de 74 de ani.

Dispariția îndrăgitului artist a creat un val de durere și regret, nu doar în sufletele rudelor și prietenilor. Colegii de breaslă îi aduc omagii emoționante.

Cu toate că nu au avut niciodată ocazia de a cânta împreună, Luminița Anghel are doar cuvinte de laudă la adresa interpretului. Prin ochii ei, George Nicolescu a fost „un om extrem de modest și de politicos, de amabil, de educat, o voce foarte frumoasă”.

“Regret nespus trecerea în neființă a artistului George Nicolescu. Am avut ocazia să îl cunosc, nu am cântat împreună, dar atunci când era bine și urca pe scenă, am cunoscut un om extrem de modest și de politicos, de amabil, de educat, o voce foarte frumoasă, impresionantă mai ales la debut. Am doar cuvinte de laudă! Îmi pare nespus de rău. Condoleanțe familiei!”’, a declarat Luminița Anghel, pentru Playtech Știri.

Corina Chiriac, copleșită de emoții

Contactată de reporterii redacției noastre, Corina Chiriac a dezvăluit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, că abia aflase vestea tragică și era copleșită de emoții.

“Acum am aflat și eu de 10 minute și sunt tulburată. În primul rând condoleanțe doamnei Geta, soția lui și restului familiei. Condoleanțe nouă, breslei de artiști.

George a fost un băiat delicat, plin de umor, despre talent știe toată lumea că a avut un talent enorm datorită, probabil, sensibilității cu care s-a născut. Un coleg minunat, nu am decât cuvinte de laudă și mi-l voi aduce aminte întotdeauna pentru o colaborare care, din păcate, nu cred că a fost filmată”, ne-a declarat Corina Chiriac.

Artiştii îl plâng pe George Nicolescu. Corina Chiriac, despre trubadurul orb al României: "Un destin deosebit de greu" EXCLUSIV

Artista ne-a povestit un moment inedit pe care l-a trăit alături de colegul său de breaslă, care i-a pregătit o surpriză de neuitat.

„Acum vreo 20 de ani, eram împreună într-o deplasare, practic eram într-un juriu amândoi și sigur că eu în recitalul meu a trebuit să cânt și Strada Speranței. George a venit lângă mine pe scenă, zice: “Stai, să-ți fac o surpriză!”

El vorbise dinainte cu băieții din orchestră și au făcut o variantă lăutărească, de un gust impecabil și a fost ceva atât de original, publicul s-a ridicat în picioare pentru el, surpriza, plus interpretarea, plus variantă. Eu nu m-am așteptat la această variantă, eram la fel de mirată că publicul, am vrut să văd ce se întâmplă cu cântecul.

Am cântat în același spectacol de mai multe ori, dar nu am cântat împreună, pentru că vocile noastre din punct de vedere al ambitusului nu se potriveau, dar am fost de multe ori în jurii împreună. Undeva într-un hard am și niște fotografii, o să le caut diseară.

Foarte bine m-am simțit în compania lui, venea întotdeauna însoțit de Geta și era o companie absolut încântătoare, plină de finețe și de umor”, a continuat artista, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Te-ar putea interesa și: Povestea fascinantă de viaţă a lui George Nicolescu, cântăreţul orb! A iubit o singură femeie, a fost profesor de franceză şi a încălzit inimile românilor ani la rând cu vocea sa

„Și-a dus până la capăt un destin deosebit de greu”

Corina Chiriac l-a admirat pe George Nicolescu pentru eleganța cu care și-a trăit viața, fără să se lase doborât de problemele cu care s-a confruntat.

„Dumnezeu să-l ridice în lumina Lui, pentru că e un om care nu a greșit cu nimic. Și-a dus până la capăt un destin deosebit de greu și l-a dus, vă asigur, cu multă eleganță, cu multă finețe, fără să deranjeze cu afecțiunea pe care a avut-o, am numai cuvinte de laudă. Îmi pare extrem de rău.

George face parte dintre acei prinți alături de Jean Constantin, de Amza Pellea, de doamna Carmen Stănescu, de Tamara Buciuceanu, de Dragă Olteanu Matei. Am avut adevărata casă regală a României, au fost marii artiști pe care eu i-am apucat de la 20 de ani pentru mine ca artistă. Cu siguranță am avut alte case regale de oameni de știință, de scriitori, cum a murit maestrul Monolescu, o altă pierdere. Deci România are mai multe case regale în funcție de breaslă, de aptitudini.

În ceea ce privește artiștii – balerini, actori, creatori de momente vesele umoristice vreau să-i pomenesc pe Puiu Maximilian, Aurel Sorin, Dan Mihăescu care scria toate textelele pline de șopârle lui Toma Caragiu, Toma la rândul lui.

Nu trăiesc în trecut, dar toți acești uriași au reprezentat pentru mine și cred că și pentru colegii din generația mea un ideal și un imbold că merită să intrăm în această meserie care e cu totul specială. De câte ori se mai ridică unul de la masă, eu, personal, îi pomenesc pe toți. Și sunt convinsă că acolo, în lumina lui Dumnezeu, ei dau niște spectacole extraordinare, păcat că noi nu le vedem!”, a încheiat artista, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Te-ar putea interesa și: Problemele de sănătate cu care se confrunta George Nicolescu în ultima perioadă: „Sunt tare supărat”

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Metode de a controla umiditatea. Scapi de condens și mucegai!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro