Sezonul estival e aproape, iar canicula deja își face bine simțită prezența. Specialiștii previn oamenii care doresc să „ia tot bronzul de la mare”. Aceștia trebuie să poarte produse pentru a proteja pielea, expunerea îndelungată la razele ultraviolente aducând instalarea inflamării și arsurilor acesteia.
Cu toate că pare o problemă inofensivă, statul la soare poate aduce pielii deteriorare, arsuri dureroase de culoare roșie, inflamare și sensibilitate. O vindecare completă a ei durează o săptămână. De asemenea, arsurile de la soare pot aduce complicații grave precum cancerul de piele. Specialiștii recomandă ca pentru prevenirea lor să urmăm sfaturile esențiale știute, dar…mai puțin respectate de cei veniți să se bucure de valurile mării și de soarele puternic. Trebuie evitat intervalul 10-10.30 dimineaţa şi 16.30-17.00 după amiaza, cea mai simplă și importantă măsură care poate fi luată imediat.
Alegerea hainelor este și ea una importantă. Ai nevoie de haine care să fie confecționate din materiale care nu permit razelor să pătrundă, iar ochelarii de soare trebuie neapărat să fie parte din garderoba de vacanță. Cremele cu protecție solară mare nu pot fi uitate din bagajul de călătorie, la fel și aplicarea sa regulată, din două în două ore. Specialiștii nu recomandă persoanelor cu pielea foarte albă, cu pistrui sau cu tendință spre ardere să se expună la soare prea mult.
„Indiferent ce scrie pe etichetă, aplicaţi încă o dată crema pe piele. Folosirea cremei de protecţie solară nu este nici pe departe pe cât de amănunţită pe cât ar trebui să fie”, subliniază un specialist. Cel mai important este să hidratezi pielea și să o lași să respire. De asemenea, poți încerca să calmezi locurile foarte arse cu comprese cu ceai. O cremă cu aloe vera este extraordinară datorită hidratării maxime ale acesteia, de preferat ar fi ceva sub forma unui gel.