Disputa cu Armin Nicoară a ajuns la un alt nivel, după ce a venit rândul tânărului saxofonist să facă mai multe precizări. A dat detalii despre relația cu Vlăduța Lupău, menționând că fără el nu ar fi ajuns unde este, din punct de vedere al carierei.
Tânărul a negat orice relație cu artista de muzică populară, spunând că nu a fost vorba nicio clipă de o idilă secretă. Zvonurile au căpătat amploare, după ce au fost confirmate de sursele din apropierea celor doi.
„Nu am fost amanți! Am avut o relație familială, alături de părinții mei, părinții lui. L-am ajutat cât am putut. Ca să se facă mare… (…) Ai umbla cu unul care are corpul cât mâna ta?”, a susținut Vlăduța Lupău, la începutul săptămânii trecute.
Ba mai mult, Vlăduța Lupău ar fi la un pas să nu recunoască faptul că l-a cunoscut vreodată pe saxofonistul cu care o colaborat o lungă perioadă. Tânăra este foarte apreciată în rândul ascultătorilor români și s-a măritat cu Adrian Rus. Deși lucrurile par să meargă foarte bine între tinerii însurăței, vedeta are parte de astfel de necazuri.
Reamintim că totul a plecat de la faptul că regina YouTube-ului românesc, Vlăduța Lupău ar fi trăit o intensă poveste amoroasă. Artista și-ar fi înșelat soțul cu un membru al echipei sale, fiind vorba de saxofonistul care o însoțea la diverse spectacole.
De curând artistul a declarat că nu va ști nimeni, niciodată, ce s-a întâmplat între el și cântăreață. Mai mult, Armin a mai povestit că, în cazul în care ar fi fost adevărat, nu ar fi ieșit niciodată în spațiul public pentru a se lăuda cu o relație cu Vlăduța Lupău. Extrem de diplomat, Armin Nicoară a mai spus că totul a pornit de la Vlăduța.
”Nu are nimeni de unde să știe ce s-a întâmplat între mine și Vlăduța. Dacă s-a întâmplat ceva, eu, ca bărbat, nu o să mă laud, nu te poți lăuda cu așa ceva. Mai bine o să spun că nu am avut nicio relație cu ea, decât să spun că am făcut și am dres. Eu, ca bărbat, nu pot să mă laud cu așa ceva, chiar dacă a fost, chiar dacă nu a fost…
Trebuie să fiu nebun la cap. Totul a început din cauza ei. Nici nu știu… Am plecat la schi și, în acea dimineață, am văzut articolul în care ea vorbea urât de mine, că ea m-a ridicat pe mine, că nu ar putea avea o relație cu un om cât mâna ei… Dar nu știu de ce a început ea să povestească, cui i-a povestit, dar eu nu mă bag. (…) Noi am plăcut la public foarte mult, ne-am înțeles foarte bine… Adică, noi nu ne feream de oameni. De exemplu, dacă era o melodie așa, mai de dragoste, normal că ne comportam pe scenă… Dar nu vreau să dau mai multe amănunte” a spus Armin Nicoară.