Argentina a învins Franța în finală și a câștigat a titlul mondial pentru a treia oară. Lionel Messi s-a impus în duelul cu Kylian Mbappe, după un meci uluitor
Argentina este nouă regină a lumii și a reușit să câștige pentru a treia oară în istorie trofeul. Lionel Messi a dus mai departe stindardul lui Diego Maradona și și-a condus echipa spre un succes obținut greu, cu multă sudoare și emoții.
Primele 80 de minute au părut din alt film. Lionel Messi a deschis scorul din penalty, iar Di Maria a mărit avantajul. Franța s-a urnit greu și a tras primul șut spre poarta adversă în minutul 70. Mbappe a fost cel care a trimis mult peste poartă.
În două minute s-a schimbat totul! Kolo Muani l-a păcălit pe Otamendi și a obținut o lovitură de la 11 metri transformată de Kylian Mbappe. Era minutul 80! După doar două minute, Mbappe a mai marcat o dată, iar meciul a ajuns la prelungiri.
Cele două reprize de câte 15 minute au fost fabuloase! Lautaro Martinez a ratat o ocazie foarte mare, iar Lionel Messi a înscris în minutul 109. Dar duelul nu se terminase. Montiel a atins balonul cu mâna în careu, iar penalty-ul a fost transformat de Mbappe, care a reușit „tripla”. Era minutul 117.
În ultimele secunde ale reprizei a doua de prelungiri, Lautaro și Kolo Muani au ratat situații foarte mari. Francezul a fost singur cu portarul! S-a terminat 3-3, după 120 de lovituri, iar la lovituri de la 11 metri s-a impus Argentina.
Argentina – Franța 3-3, LIVE TEXT & VIDEO (Messi 23, 109, Di Maria 36) // (Mbappe 80, 81, 117)
Lovituri de departajare:
Argentina – Franța 4-2. Montiel șutează pe jos și înscrie. Argentina este noua campioană mondială.
Argentina – Franța 3-2. Kolo Muani șutează cu un șut puternic pe centrul porții.
Argentina – Franța 3-1. Paredes înscrie spectaculos.
Argentina – Franța 2-1. Aurélien Tchouaméni trimite pe lângă poartă.
Argentina – Franța 2-1. Paulo Dybala marchează norocos pe centru porții.
Argentina – Franța 1-1. Koman respinge șutul lui Koman, europenii ratează prima lovitură.
Argentina – Franța 1-1. Lionel Messi a marcat de două ori în cele 120 de minute, iar acum a încris cu noroc, cu un șut pe jos.
Argentina – Franța 0-1. Kylian Mbappe execută primul și atacantul care a marcat de trei ori în 120 de minute înscrie
Min 120+4. Final de meci. Urmează lovituri de la 11 metri. O finală uluitoare!
Min 120+3. Două ocazii foarte mari la cele două porți în ultimele secunde. Kolo Muani scapă singur cu portarul și Martinez respinge fabulos. La cealaltă poartă, Lautaro trimite cu capul din careu, dar balonul trece pe lângă poartă.
Min 120. Sunt trei minute de prelungiri.
Min 120. Ocazie uriașă pentru Franța!!! Mbappe centrează și Kolo Muani nu ajunge la acest balon. I-au lipsit doar câțiva centimetri. Ar fi fost lovitura decisivă.
Min 117. GOOOOOL Franța!!!!! Kylian Mbappe transformă lovitura de la 11 metri. O nebunie de meci!!! Cine ar fi crezut, după primele 80 de minute.
Min 116. Penalty pentru Franța! Balonul l-a lovit în mînă în careu pe Montiel. Este o fază clară!!!
Min 109. GOOOOOL Argentina!!!! Lautaro Martinez este liber pe partea dreaptă, dar șutul său este respins de Lloris. Balonul ajunge la Lionel Messi care trimite spre poartă din poziție dificilă, iar un fundaș francez pare că respinge înainte ca mingea să treacă de linia porții. Asistentul a indicat ofsaid, dar centralul a validat golul. Este golul marcat de Lionel Messi.
Min 105. Ocazie foarte mare Argentina. Lionel Messi îi pasează lui Lautaro Martinez, dar Upamecano se aruncă în fața balonului și oprește balonul care se îndrepta spre poartă. După câteva secunde, Lautaro scapă singur spre poarta adversă, dar a fost ajuns de Upamecano și balonul este deviat în lovitură de colț. Sud-americanii au fost la un pas să dea lovitura la ultima fază din prima repriză de prelungiri.
Min 91. Au început prelungirile.
Min 90+8. Finalul celor 90 de minute regulamentare. Urmează două reprize de prelungiri.
Min 90+7. Ocazie foarte mare Argentina. Lionel Messi atacă pe centru și șutează ca din tun, dar Lloris respinge spectaculos.
Min 90+4. Ocazie mare Franța. Camavinga îi pasează lui Rabiot, dar șutul acestuia din careu este reținut cu mari emoții de portarul advers.
Min 90. Arbitrul arată opt minute de prelungire
Min 87. Thuram cade în careu și francezii cer lovitură de la 11 metri. Arbitrul de centru acordă cartonaș galben pentru simulare, iar cei din camera VAR nu au intervenit.
Min 81. GOOOOOL Franța!!!! Kylian Mbappe marchează după un atac rapid. Uluitor ce s-a întâmplat în finala mondială. Atacantul a marcat două goluri în doar două minute. Argentina a fost la zece minute de victorie, dar totul s-a dus pe apa sâmbetei în doar 120 de secunde.
Min 80. GOOOOOOL Franța!!!! Kylian Mbappe a marcat din penalty. Este primul șut pe poartă în această finală pentru echipa care deține titlul mondial. Meciul este relansat. Emiliano Martinez a ghicit colțul, dar nu a reușit să rețină.
Min 79. Otamendi îl faultează în careu pe Kolo Muani și este penalty pentru Franța!!!! Finala poate fi relansată.
Min 71. Naționala Franței a expediat primul șut spre poarta adversă. Kylian Mbappe a trimis mult peste poartă, de la marginea careului. Atacantul lui PSG a fost foarte „tăcut” în această finală.
Min 64. Angel Di Maria este înlocuit surprinzător, a intrat Acuna. Scaloni a luat o decizie stranie. Di Maria a fost cel mai bun fotbalist de pe teren.
Min 61. Angel Di Maria driblează superb pe partea stângă, trimite în careu, De Paul sare peste balon, iar Messi, venit în viteză, a șutat pe lângă poartă.
Min 59. Angel Di Maria inventează o nouă pasă superbă, balonul ajunge la Alvarez, dar sud-americanul este în unghi, iar balonul este reținut de Lloris.
Min 49. Prima ocazie a reprizei secunde! Rodrigo De Paul a trimis un voleu din colțul careului de 16 metri, însă direct în brațele lui Hugo Lloris. Sud-americanii domină și începutul din partea a doua.
Min 46. A început repriza a doua. Franța nu a expediat niciun șut pe poartă în prima repriză.
Min 45+7. Final de repriză. Argentina conduce cu 2-0 la pauză.
Min 45. Sunt șapte minute de prelungire.
Min 41. Didier Deschamps face două schimbări. Au ieșit Giroud și Dembele, au intrat Kolo Muani și Thuram.
Min 36. GOOOOOOOL Argentina!!!! Sud-americanii marchează după o fază rapidă senzațională, la capătul căreia s-a aflat Angel Di Maria. Totul a pornit după o pasă magică semnată de Lionel Messi. Ce acțiune superbă!!!
Min 22. GOOOOOL Argentina!!!!! Lionel Messi execută elegant lovitura de la 11 metri, cu piciorul stâng, iar Lloris este învins. Este golul cu numărul șase la acest turneu final! La turneele finale are 12 reușite și este singurul jucător argentinian care atinge această bornă. Batistuta are 11 goluri.
Min 21. Di Maria îl păcălește pe Dembele. S-a prefăcut că centrează, dar a driblat și a intrat în careu, iar francezul s-a speriat și i-a pus piedică. Penalty!!!!
Min 17. Acțiune Argentina. Balonul pornește de la Lionel Messi și ajunge la Angel Di Maria, în inteiorul careului, dar șutul din poziție excelentă se duce mult peste poartă.
Min 14. Rabiot îi pasează lui Mbappe în careu, dar Otamendi blochează și portarul sud-american iese și reține balonul.
Min 10. Hugo Lloris primește un cot în stomac și are nevoie de îngrijiri medicale. Ar fi o mare pierdere. Portarul a fost unul dintre cei mai buni oameni ai Franței la acest turneu final.
Min 8. De Paul șutează din poziție bună, balonul a fost deviat de Varane.
Min 5. Argentinienii combină foarte frumos la marginea careului, Mac Allister șutează de la aproape 20 de metri, dar Lloris este pe fază și reține. Nu sunt probleme!
Min 3. Prima acțiune tăioasă aparține Argentinei. Alvarez, omul care a înscris patru goluri la acest turneu, ajunge liber în careu și trimite din cădere la poartă. Upamecano a fost inspirat și a făcut pasul la ofsaid. Arbitrul a oprit partida.
Min 1. A început partida de pe stadionul Lusail.
UPDATE 16.00- Argentina – Franța, echipele de start:
ARGENTINA (4-4-2): E. Martinez – Molina, Romero, Otamendi, Acuna – Di Maria, De Paul, Enzo Fernandez, Mac Allister – Messi, J. Alvarez
SELECȚIONER: Lionel Scaloni
FRANȚA (4-3-3): Lloris – Kounde, Varane, Upamecano, T. Hernandez – Griezmann, Tchouameni, Rabiot – Dembele, Giroud, Mbappe
SELECȚIONER: Didier Deschamps
UPDATE 15.30 – Finala Campionatului Mondial de Fotbal este găzduită de Lusail, a doua cea mai scumpă arenă din Qatar. Este și cea mai mare și poate găzdui 90.000 de oameni. Acoperișul seamănă cu un cort de beduin. Un tichet de acces la finală, pe piața neagră, a ajuns să coste undeva la 12.000-13.000 de dolari.
UPDATE 15.00 – Zinedine Zidane a transmis un mesaj înaintea finalei Campionatului Mondial de Fotbal, în care se vor înfrunta Argentina și Franța.
„Să joci într-o finală de Cupă Mondială este visul fiecărui copil. Haideți să câștigăm pentru a treia oară. Hai, Franța”, a scris Zinedine Zidane, pe Instagram.
UPDATE 14.30 – Rapperul canadian Drake a mizat pe victoria Argentinei în finala cu Franța. Suma pe care a pariat-o este un milion de dolari.
UPDATE 14.00 – Emmanuel Macron merge din nou în Qatar pentru finala CM în care va juca Franța împotriva Argentinei. În afara lui Christopher Nkunku, care a ratat participarea la acest turneu final din cauza unei accidentări, președintele Franței va fi însoţit de foştii internaţionali Alain Giresse, Bruno Cheyrou şi Laure Boulleau, precum şi de arbitra internaţională Stephanie Frappart. Campionii de box Brahim Asloum şi de judo Teddy Riner fac parte, de asemenea, din delegaţie, precum şi ministrul Sporturilor Amelie Oudea-Castera.
UPDATE 13.30 – Astăzi este ziua națională a statului Qatar, țara care a investit 220 de miliarde de dolari după ce a aflat că va găzdui Campionatul Mondial de Fotbal din anul 2022. Trimisul special playsport.ro a trimis imagini și fotografii de la sărbătoarea localnicilor.
UPDATE 13.00 – „Sunt pregătit. Hai, Argentina!”, a postat Lionel Messi pe pagina oficială de Instagram.
Argentina – Franța este duelul care decide echipa care va câștiga titlul la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar. Cele doi selecționeri au avut multe bătăi de cap în ultima perioadă după ce mai mulți jucători au ajuns în atenția oamenilor din staff-ul medical. La prima vedere, Didier Deschamps are mai multe griji, după ce fundașii Raphael Varane și Ibrahima Konaté și atacantul Kingsley Coman au avut de înfruntat febră și vărsături. Presa franceză a scris că specialiștii speculează că este vorba de „gripa cămilei”, dar nu au exclus varianta COVID.
„În mod clar, nu sunt circumstanțe ideale, cu atât de puțin timp înainte de marea finală împotriva Argentinei de duminică. Dacă există un element puțin liniștitor în acest așa-zis virus care se răspândește în tabăra franceză, este faptul că pare să dureze doar câteva zile”, a relatat Selina Sykes, de la Doha, pentru France24.
„Nu voi intra în detalii. Dar facem tot posibilul să ne luăm maximum de precauţii, să ne adaptăm, să facem în aşa fel încât să gestionăm cât mai bine posibil situaţia”, a declarat selecționerul francez.
Lucrurile au devenit și mai bizare, după ce s-a aflat că mai mulți jurnaliști francezi prezenți la Doha au transmis că au aceleași simptome.
„Teoria mea este că acei jucători au Covid. În sport se tinde să se vorbească despre dureri de gât când este posibil să fie vorba de Covid și nu au fost testați. O altă teorie este că este vorba de «gripa cămilei», un virus local”, a transmis și Romain Houeix de la France24.
Argentina – Franța, echipe probabile:
ARGENTINA: E. Martínez – Molina, Romero, Otamendi, Lisandro Martínez, Acuña – De Paul, Enzo Fernández, Mac Allister – Messi, Álvarez
SELECȚIONER: Lionel Scaloni
FRANȚA: Lloris – Kounde, Varane, Upamecano, T. Hernandez – Tchouameni, Rabiot – Dembele, Griezmann, Mbappe – Giroud
SELECȚIONER: Didier Deschamps
Lusail Stadium (Al Daayen)
Arbitru: Szymon Marciniak (Polonia)
Lionel Messi, absent de la antrenamentul de acum două zile
Și selecționerul Argentinei are multe griji. Lionel Messi a acuzat o problemă la tendonul piciorului stâng și nu s-a antrenat joi. Problemele lui erau cunoscute încă de la semifinala cu Croația, când a fost văzut ținându-se de piciorul stâng. Presa din America de Sud scrie că Messi va fi pe teren așa că îl vom vedea în duelul cu Kylian Mbappe. Ambii jucători au câte cinci goluri la acest turneu final și ocupă primul loc în topul marcatorilor.
„Este o muncă de echipă și nu este vorba doar de Mbappe, ci de întreaga echipă a Franței. Kylian este un mare fotbalist, dar are colegi de echipă care îl susțin și îl fac un jucător şi mai bun. Este încă tânăr și va continua să se îmbunătățească”, a spus selecționerul Argentinei.
Lionel Scaloni a avut parte de un moment special înaintea finalei. Jurnaliștii i-au adus o filmare cu mesaje de susținere de la școala la care a studiat, iar selecționerul „pumelor” a început să plângă.
Argentina – Franța, finala Cupei Mondiale 2022. A 13-a întâlnire directă
Franța – Argentina 4-3, pe 30 iunie 2018, la Cupa Mondială 2018
Franța – Argentina 0-2, într-un amical disputat pe 11 februarie 2009
Franța – Argentina 0-1, într-un amical disputat pe 7 februarie 2007
Franța – Argentina 2-0, într-un amical disputat pe 26 martie 1986
Argentina – Franța 2-1, pe 6 iunie 1978, în faza grupelor Cupei Mondiale 1978
Argentina – Franța 0-0, într-un amical disputat pe 26 iunie 1977
Franța – Argentina 0-1, într-un amical disputat pe 18 mai 1974
Franța – Argentina 0-0, într-un amical disputat pe 25 iunie 1972
Argentina – Franța 2-0, într-un amical disputat pe 13 ianuarie 1971
Argentina – Franța 3-4, într-un amical disputat pe 8 ianuarie 1971
Franța – Argentina 0-0, într-un amical disputat pe 3 iunie 1965
Argentina – Franța 1-0, pe 15 iulie 1930, în faza grupelor Cupei Mondiale din 1930
Cine transmite la TV Argentina – Franța, finala Campionatului Mondial de Fotbal
Atât Argentina, cât și Franța au câte două cupe vitrină. Naționala lui Messi a pus mâna pe trofeu în 1978 și 1986, în timp ce reprezentativa care îl are în atac pe Mbappe s-a încoronat în 1998 și în 2018. Marea finală a turneului din Qatar va fi arbitrată de o brigadă din Polonia, condusă Szymon Marciniak.
Jurnaliștii de la AS au descoperit un amănunt foarte interesant. Bayern Munchen și Inter Milano sunt singurele echipe de club care au avut jucători în fiecare finală de Campionat Mondial disputată în ultimii 40 de ani. Lucrurile sunt identice și în Qatar. Argentinianul Lautaro Martinez este legitimat la Inter Milano, iar de la Bayern ar putea juca Upamecano și Pavard. Ambii ar putea apărea în ultimul act.
Partida Argentina – Franța începe la ora 17.00 și va fi transmisă în direct de TVR 1, dar va putea fi urmărită și pe site-ul www.playtech.ro.