Este atestată din secolul al XVI-lea, însă la poartă ei nu s-a mai prezentat nimeni astfel…până azi. Aproape goală și înarmată, o elevă s-a pozat în fața Mănăstirii Ciolanu. Imaginile au circulat pe Facebook și au stârnit indignarea opiniei publice.
Alexandra B, o elevă în clasa a XIII-a la un liceu cunoscut din Buzău, și-a dorit o ședință foto în fața Mănăstirii Ciolanu. Îmbrăcată într-un costum de baie întreg, negru, decoltat, cu volane în partea de sus, tânăra s-a prezentat la locul cu pricina înarmată. Fundalul ales de fată pentru cele mai multe imagini sunt porțile sculptate de la intrarea în complexul monahal. Pe alocuri, apare și clopotnița, semn că modelul în costum de baie și fotograful ei au pătruns în incinta mănăstirii.
„Azi a reuşit, în sfârşit, ce şi-a propus mai demult. Să iasă în evidenţă. Eleva din Buzău s-a fotografiat îmbrăcată sumar, cu o puşcă automată în mână, în faţa Mănăstirii Ciolanu”, scrie autorul articolului publicat pe buzoienii.ro.
Imaginile au circulat pe Facebook. Unii le-au considerat fotografii artistice reușite, în timp ce alții le-au catalogat ca fiind nepotrivite ori chiar indecente.
”Apărăm biserica și ortodoxia inclusiv cu pușca? Dar de ce îmbrăcată așa?”, a fost una dintre reacții.
Protagonista ședinței foto a restricționat accesul la contul său de Facebook, unde postase imaginile, la scurt timp după ce controversatele fotografii au ajuns în presa locală. De asemenea, Reprezentanții Inspectoratului Școlar Buzău s-au autosesizat și încearcă să afle dacă tânăra din fotografii este elevă.