România ultimilor doi ani, cel puțin, a trecut printr-o perioadă de criză, iar asta se vede și în piața muncii. Aici, conform datelor, criza este în plină creștere, astfel că s-a luat o nouă decizie la nivel de minister. Din informațiile recente date de Ministrul Muncii, înțelegem că apar noi ajutoare pentru români.
Forța de muncă este o problemă majoră în România, și trece printr-o criză profundă, și asta nu de ieri de azi. Odată cu desființarea școlilor profesionale de meserii, pe vremea Ministrului Educaţiei Ecaterina Andronescu, când lua decizia în 2003 de a fi transformate în școli de arte și meserii, a început declinul.
Ulterior, același ministru lua decizia în 2009 de a nu mai aloca cifre de școlarizare, ceea ce a dus, efectiv, la dispariția lor. Acest moment crucial avea să schimbe cu totul fața învățământului profesional al României, ducând la dispariția unor meserii importante.
Astăzi, la 15 ani de la această decizie, actualul ministru al Muncii, Simona Bucura-Oprescu, constată că Romania duce lipsa de proiecte majore de formare profesională, deși sunt și la această oră concedieri masive în mai toate palierele, exact acolo unde este nevoie de specialiști.
După constatarea făcută de oficial, conform căreia România are nevoie urgentă de forță de muncă calificată, Simona Bucura-Oprescu spune că apar noi ajutoare pentru români, prin introducerea, a cel puțin două noi proiecte majore de formare profesională.
Decizia a venit după vizita recentă a ministrului, alături de un reprezentant al Comisie Europene pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, la fabrica Dacia, deținută de gigantul francez Renault, din Mioveni.
La finalul vizitei, una din concluzii avea să vină de la comisarul european, acesta recunoscând că „Trebuie să încurajăm tinerii să lucreze în industrie”:
„Trebuie să încurajăm tinerii să lucreze în industrie, dar și să fie pregătiți pentru upskilling și reskilling pentru a face față provocărilor tranziției verzi și digitale. Îmbunătățirea continuă a competențelor angajaților este esențială.
Un obiectiv important pentru piața europeană este tranziția verde, iar Dacia va face această tranziție. Industria auto va găsi mereu în mine un sprijin important, pentru că îmi doresc o industrie europeană puternică”, a spus comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit.
În acest sens, ministrul a anunțat derularea a noi programe de perfecționare, ce vor avea finanțare prin intermediul Fondului Social European. Dar, deși există la acest moment salarii de peste 10.000 de lei net pe lună, majoritatea tinerilor fie nu se angajează, fie aleg să plece din țară.
La finalul întâlnirii cu reprezentanții Dacia, Ministrul Muncii a făcut anunțul, Simona Bucura-Oprescu prezentând proiectele majore de formare profesională, realizate prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, după cum urmează:
Din declarațiile ministrului reiese că apar noi ajutoare pentru români, dar mai ales destinate tinerilor care au nevoie de sprijin pentru a intra în piața muncii din România.
Nu se știe pentru moment care sunt sumele ce vor fi finanțate prin Fondul Social European și nici data de la care vor avea startul, dar ministrul spune că cele două proiecte sunt o prioritate pentru economia românească.