25 nov. 2022 | 10:16

Anunțul pentru milioane de pensionari. Casa de pensii a stabilit data când intră pensiile românilor în decembrie 2022

News
Anunțul pentru milioane de pensionari. Casa de pensii a stabilit data când intră pensiile românilor în decembrie 2022
Pensionarii numără zilele până la salariu

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar febra cumpărăturilor și a reducerilor se simte deja în toate magazinele din țară. Din păcate, pentru mulți dintre cetățeni, dar în special pentru pensionari, pregătirile pentru sărbători par mai degrabă un vis frumos decât o realitate. Cu toatea cestea, există vești bune pentru vârstnicii care își doresc să pregătească câteva bucate tradiționale pentru cei dragi.

Pensia pentru luna decembrie, mai devreme decât până acum?

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat care va fi data din care se va începe livrarea pensiilor pentru luna decembrie, având în vedere zilele libere primite de la stat cu ocazia sărbătorilor legale ce vor urma. Potrivit sursei citate, pensionarii își vor primi banii începând de pe data de 2 decembrie, astfel că vor avea suficient timp să se aprovizioneze pentru sărbătorile care vor însufleți luna decembrie.

De asemenea, în intervalul 1-15 decembrie toți pensionarii care au optat pentru primirea pensiei prin mandat postal o vor primi negreșit. Vârstnicii care au optat pentru livrarea pensiei pe card au puțin mai mult de așteptat față de cei cărora pensia le va ajunge încă de pe 2 decembrie. Acastă categorie de pensionari va primi suma stabilită prin lege pe card în intervalul 12-13 decembrie.

„Există foarte clar o convenție între Casa Națională de Pensii și Compania Națională de Poștă în care se spune foarte clar, acolo sunt stipulate termenele de livrare a pensiilor la domiciliu.
Exact cu data de 1 ale fiecărei luni noi virăm pensiile către beneficiarii noștri, pensionarii.

Deci, 1 fiind zi nelucrătoare, exact cu data de 2, deja pensiile vor fi achitate către beneficiarii noștri, pensionarii. Chiar am avut o discuție cu domnul director general al Companiei Naționale.
M-a asigurat domnul director că totul este în regulă și începând cu data de 2 decembrie vor fi achitate.

Începând cu intervalul 1-15 ale fiecărei luni, Compania Națională de Poștă trebuie să achite toate pensiile beneficiarilor noștri care au optat pentru această modalitate de plată, respectiv prin mandat poștal.

Pe lângă acestea, mai avem și pensiile unde pensionarii au optat ca modalitate de plată prin cont bancar, unde se vor vedea și acestea în jur de data de 12-13 ale lunii”, a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, joi, la Antena 3 CNN.

 

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Ce se modifică în Codul Rutier din 2025
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Devine interzis în toată România. Klaus Iohannis a promulgat legea pe final de mandat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro