Simpaticul Cătălin Cazacu revine pe micile ecrane cu un nou sezon al emisiunii de cultură generală „Cash Taxi”. Quiz show-ul prezentat de fostul concurent Exatlon revine la Kanal D, începând cu data de 6 iunie, de la ora 22:00.
În taxi-ul lui Cătălin Cazacu se urcă oricine și nu doar că ajunge la destinație gratuit, dar poate obține și sume foarte frumoase, mai ales dacă au fost atenți la școală și știu să răspundă la întrebările pe care șoferul i le adresează. Pot fi chiar și mai mulți călători de-odată, care se pot consulta între ei.
Premiile sunt instant și sunt, după cum spune și titlul emisiunii, plătite direct cash. Așdar, din data de 6 iunie aveți grijă ce taxi luați, deoarece s-ar putea să fiți mai bogați, după ce coborâți din el. Întrebările sunt puse pe timpul călătoriei alese de pasager.
„Cred ca publicul se va bucura sa reintre in „circuit” alaturi de concurenti, din intimitatea casei; e chiar distractiv sa raspunzi la intrebarile fulger intr-un timp limitat, sa iti scotocesti in minte si sa ai tot felul de surprize”, a spus Catalin Cazacu.
Emisiunea în care cuvintele de ordine sunt spontaneitatea și premiile nu este un format românesc, ci a fost cumpărat, după ce a înregistrat un succes uriaș în lumea întreagă. A fost difuzată în peste 50 de țări și a primit zeci de distincții importante, dintre care patru trofee Daytime Entertainment Emmy.
Așadar, dacă vreți să vă distrați alături de Cătălin Cazacu și pasagerii săi din ”Cash Taxi”, nu pierdeti, începând din 6 iunie, în fiecare sâmbătă, de la ora 22:00, la Kanal D, un nou sezon. „Cash Taxi” este emisiunea care îți stimulează istețimea, dar și spontaneitatea. Vezi în Galeria Foto cum arată taxi-ul lui Cătălin Cazacu!