Anularea pensiilor speciale, măsura care ar trebui luată în aceste vremuri? Mesajul care i-a indignat pe români

Anularea pensiilor speciale, măsura care ar trebui luată în aceste vremuri? Mesajul care i-a indignat pe români
Pensii 2020. Milioane de pensionari sunt afectați. Legea a fost aprobată în toiul nopții

În acest moment în România sunt peste 9 miliarde de lei  bugetați anul trecut pentru plata pensiilor speciale, din care peste 8 miliarde pentru plata pensiilor militare de stat și 1 miliard a pensiilor de serviciu, așa dar, în total, în România se plătesc, anual, aproape 160.000 de pensii speciale.

Anularea pensiilor speciale, măsura care ar trebui luată în aceste vremuri

Criza economică, din păcate, conform specialiștilor internaționali, este iminentă, mai ales în țările care au fost lovite de actuala pandemie de COVID-19, asta înseamnă o creștere a șomajului, o creștere a falimentelor, în cazul companiilor și IMM-urilor, dar și un procent mic de lichidități în bugetele centralizate ale guvernelor țărilor afectate, printre care se numără și România.

De când a început această criză din ce în ce mai multe voci readuc în discuție cele 160. 000 de pensii speciale, poate exceptându-le pe cele militare, dar totuși vorbim de 9 miliarde de lei de la bugetul de stat.

Anularea pensiilor speciale, măsura care ar trebui luată în aceste vremuri? Mesajul care i-a indignat pe români
Anularea pensiilor speciale, măsura care ar trebui luată în aceste vremuri? Mesajul care i-a indignat pe români

Conform vocilor acești bani ar putea deveni o infuzie de capital la bugetul centralizat, tocmai în ideea de a ajuta micile afaceri, viitori șomeri și chiar asistența socială, de la alocațiile pentru minori și până la sumele acordate sistemului de sănătate care și așa a fost prins pe picior greșit odată cu activarea pandemiei.

Mesajul care i-a indignat pe români

Printre aceste voci se numără și Carmen Uscatu, unul din membrii fondatori ai fundației care se ocupă de construcția primului spital privat pentru copii. Într-o postare pe facebook Carmen Uscatu trage acest semnal de alarmă, încercând să primească și niște răspunsuri din partea actualilor guvernanți.

”Și pensiile acelea speciale când le anulați, Ludovic Orban – Prim-ministrul Romaniei?
cc: Florin Cîţu, Florin Cîţu

N-aveți ce face cu banii economisiți? Zic să îi băgați într-un fond pentru compensarea 100% a rețetelor pentru seniorii României ce au boli cronice, diabet, boli cardiovasculare, afecțiuni respiratorii cronice, afecțiuni autoimune. Oamenii aceștia au nevoie de protecție, nu specialii.”, a scris pe facebook Carmen Uscatu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI