Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai invidiate cupluri din România. Chiar dacă cei doi sunt de nedespărțit, doar Alex Velea participă la emisiunea Asia Express. Antonia l-a însoțit la aeroport și și-a luat rămas bun de la el. Cântăreața a plâns la despărțire.
Alex Velea a plecat la Asia Express, unde va face echipă cu Mario Fresh. Artistul a fost condus la aeroport de Antonia, care nu s-a mai putut stăpâni și i-au dat lacrimile. Antonia l-a luat în brațe pe Alex, l-a sărutat de mai multe ori și i-a transmis că îi va fi dor de el.
Întreaga scenă a fost filmată și postată pe rețelele de socializare, iar postarea a strâns într-un timp scurt zeci de mii de aprecieri. Dacă Alex Velea merge să treacă prin aventurile oferite de show-ul Asia Express, Antonia va rămâne în următoarea perioadă singură acasă cu copiii. Cântăreața a dezvăluit motivul petru care nu va putea fi alături de Velea.
„Nu m-am gandit la aşa ceva. Însă unul dintre noi trebuia să rămână acasă cu copiii. Îmi va fi uşor cu copiii, pentru că mă vor ajuta mama mea şi părinţii lui Alex. Când sunt mulţi oameni în jurul lor, cei mici se alintă, dar sper să fie totul normal, ca până acum”, a mărutirsit Antonia, care a mai precizat că îi va fi tare dor de Alex Velea cât timp acesta va fi plecat.
Antonia și Alex Velea formează un cuplu de mai mulți ani. Cei doi au împreună doi băieți, pe Dominic și Akim. Antonia mai are o fiică, pe Maya, din mariajul cu Vincenzo Castellano.