Invitată în emisiunea lui Măruţă pentru a fi sărbătorită, Anna Lesko a avut parte de momente penibile la Pro TV. Cântăreaţa a fost extrem de jenată de surpriza pregătită de producători. Ce s-a întâmplat în platoul “La Măruţă” întrece orice imaginaţie.
Duminică, fosta concurentă de la “Ferma. Orăşeni vs. Săteni” va împlini 42 de ani, ocazie perfectă pentru a fi sărbătorită în cadrul emisiunii “La Măruţă”. Întâmpinată cu flori şi un tort, Anna Lesko a trecut prin momente penibile la Pro TV. Mai exact, Cătălin Măruţă l-a adus în platou pe Robert Tudor pentru un show de magie dedicat cântăreţei.
“Nu cred în magie, nu cred în spectacolele acestea”, a spus Anna Lesko.
Deşi magicianul a încercat să drege situaţia, artista a părut deranjată de glumele făcute de acesta. La finalul spectacolului, supărat de atitudinea Annei, a spus:
“Nu vreau să îmi cânte Anna Lesko nimic. Nu îmi place muzica ei, e de… . Aşa m-am simţit când ea s-a arătat nemulţumită de momentul meu de magie”, a explicat Robert Tudor.
Aşa cum era de aşteptat, gazda emisiunii a încercat să treacă peste moment invitându-i spe cei doi ă guste din tortul primit de sărbătorită. Imediat, pe post a intrat publicitatea.
O apariţie răvăşitoare în platoul “La Măruţă”, Anna Lesko a declarat că se simte mai bine ca niciodată în pielea ei. Deşi împlineşte 42 de ani, vârsta aceasta i-a adus sentimentul de împlinire. Cu o rochie decupată şi o bijuterie în dreptul sânilor, artista a făcut furori.
“Fac 42 de ani şi vreau să îţi spun că este o vârstă excepţională. Este ceva aparte, simt o plenitudine. Sunt ca un fruct copt, perfect. Asta mi-a adus mie vârsta asta. M-am copt perfect”, a spus fosta concurentă de la “Ferma”.
Apoi, cântăreaţa a trebuit să ghicească numele unor bărbaţi celebri din showbiz-ul românesc doar după nişte imagini cu bustul acestora. Spre surprinderea tuturor, Anna Lesko a fost aproape de câştigarea probei.
“Urmăresc mulţi bărbaţi pe Instagram, mă uit mereu”, a recunoscut vedeta.