Anna Lesko, apariție uimitoare în fața fanilor. Fotografia care a încins imaginația tuturor
Artista Anna Lesko s-a afișat din nou într-o ipostază de infarct în fața fanilor ei din mediul virtual. Astfel, pe contul ei de socializare, ea a postat două imagini de-a dreptul incitante. Acoperită doar de un prosop, Anna Lesko emana senzualitate prin toți porii.
Anna Lesko, apariție uimitoare în fața fanilor
De precizat este că postarea Annei Lesko a adunat multe aprecieri și comentarii din partea fanilor ei.
”Ești foarte frumoasă, nu cred că trebuie să arăți totul”, ”La modul cel mai serios, te-au părăsit hainele?”, ”Ce rost mai avea prosopul?”, ”Aruncă-l, doar te incomodează”, ”Frumoasă și sexy”, ”Ești superbă”, ”Ești foarte frumoasă”, ”Anna, curaj, dă-l jos”, ”Lasă-l să cadă”, au fost numai doar câteva dintre mesajele internauților la postarea Annei Lesko.
Artista Anna Lesko nu s-a măritat niciodată și și-a expus, de altfel, părerea despre căsătorie. Ea a spus clar și răspicat că nu este adepta căsătoriei. De altfel, ea este mamă singură, iar fiul ei, Adam, a venit pe lume în urma poveștii de dragoste dintre ea și Adrian Neniță, alias DJ Vinnie, de care acesta s-a despărțit, în cele din urmă. Anna Lesko a vorbit despre ce crede despre instituția căsătoriei, într-un interviu:
”N-am crezut niciodată în mariaj. Mi se pare așa o instituție perimată. Înainte avea un scop, familiile își protejau averile. Câtă vreme nu există respect și partenerii nu mai privesc în aceeași direcție, nu mai are rost relația. Eu nu am fost niciodată acea persoană care visa prințul pe cal alb, rochie superbă de mireasă. Nici vorbă. Eu am crezut și cred în continuare în respect, oamenii să se iubească, să fie acel „foc”. Rețeta este cum să întreții o relație. Așa, în teorie, aș putea să vorbesc până mâine, dar practic e mai greu”, a afirmat vedeta, potrivit Viva.ro.
Secretul siluetei Annei Lesko
Anna Lesko a vorbit și despre silueta ei, mereu impecabilă.
”Eu nu am fost niciodată grasă sau mai plinuță. Nici când am fost însărcinată. Cel mai mult cred că am oscilat cu un kilogram, maximum două, dar care nici nu se observă. Am aceleași haine de acum 1.000 de ani. Poate mi s-a modificat un pic corpul după naștere. Am observat că anumite rochii îmi vin acum fixe la torace, dar atât. Poate și pentru că eu nu mănânc carbohidrați în mod excesiv.
Nu sunt genul de femeie care să mănânce zilnic pâine, paste sau pizza. Mănânc paste o dată la ceva timp. În rest, mănânc doar ce gătesc eu. Mă bazez foarte mult pe legume. Singurele dăți când nu mai țin cont sunt atunci când am pofte de ceva anume, dar după, revin la stilul meu alimentar. Am norocul că și dacă pun două kilograme, le pun uniform”, a vorbit Anna Lesko pentru libertatea.ro.