Angela Similea își găsește cu greu cuvintele după ce Dorin Anastasiu a decedat la vârsta de 75 de ani. Cântăreața avea o frumoasă relație prietenie cu artistul, astfel că îi este greu să treacă peste aceste momente dificile, dar și-a găsit puterea să transmită familiei un mesaj.
Dorin Anastasiu, un cântăreț de muzică ușoară extrem de apreciat în România, și-a încheiat socotelile lumești la vârsta de 78 de ani. Acesta a murit sâmbătă, 18 septembrie, lăsând un doliu imens în inimile apropiaților, rudelor, dar și oamenilor ce l-au iubit pentru cariera sa.
Dorin Anastasiu o să fie condus pe ultimul drum marți, 21 septembrie, la cimitirul Sfânta Vineri.
În urmă cu mai bine de 50 de ani, Angela Similea câștiga trofeul ‘Cerbul de Argint’ alături de Dorin Anastasiu. Iubita cântăreață s-a decis să transmită un mesaj trist pe Facebook, unde și-a exprimat condoleanțele pentru rudele pe care le-a lăsat în urmă artistul.
„Cu greu îmi găsesc cuvintele.
Vestea plecării colegului meu Dorin Anastasiu m-a întristat foarte tare.
Nu știu dacă suferea de ceva… este șocant…
Astăzi ești și mâine nu se știe..
Dar iată că pe cerul ce ne acoperă pe toți s-a mai aprins o stea. DORIN, cu Lumina lui s-a ridicat la CER!
Un prinț a fost Dorin…
Un Prinț în apariție, în atitudine, în cântec…”, a spus Angela Similea.
De asemenea, Angela Similea a povestit și cum l-a cunoscut pe regretatul cântăreț. Aceasta avea o frumoasă legătură de prietenie cu Dorin Anastasiu, ce a început în momentul în care cei doi s-au întâlnit la cursurile de canto, așa că durerea pierderii a afectat-o foarte tare.
Vedeta i-a transmis un mesaj Doinei Anastasiu, explicând că îi pare foarte rău pentru că nu poate să îi fie alături în aceste momente extrem de dificile, dar fiecare gând bun pe care îl are se îndreaptă căre familia îndurerată.
„Ne-am cunoscut la cursurile de canto la clasa prof. Florica Orăscu.
Era un coleg bun, cald, susținător…
Și purta în el o inimă de copil.
Foarte rău îmi pare că ne-ai părăsit, Dorin …
Să ai un zbor lin, purtat de îngeri și să te odihnească Dumnezeu!
Doina, draga mea, nu pot fi lângă tine acum, dar inima mea este cu tine…
Cunosc această durere, off…
Să vă întărească Bunul Dumnezeu!”, a mai zis Angela Similea.