Angela Similea și Corina Chiriac sunt considerate vechi rivale. Octavian Ursulescu a povestit într-un interviu pentru impact.ro detalii interesante despre relația celor două interprete.
Octavian Ursulescu a vorbit despre evenimentele muzicale în anii comunismului și cum se desfășurau acestea. Oamenii făceau eforturi pentru a cumpăra bilete și se stătea la coadă și pentru asta.
“În primul rând, erau spectacole doar cu bilete, oamenii, indiferent de posibilități, făceau eforturi și cumpărau bilete, stăteau la cozi pentru asta, deci este clar că își doreau din toată inima să ne urmărească.
De aceea și reacția publicului, participarea și implicarea erau extrem de călduroase, entuziasmul acestuia transmițându-se tuturor celor de pe scenă, cu numeroase rechemări la rampă, ovații, flori. Și mai era ceva: toți cei din sală cunoșteau pe dinafară repertoriul cântăreților, cântau împreună cu ei, era o bucurie sinceră de ambele părți.
Șlagărele erau pe toate buzele dintr-un motiv foarte simplu: la radio și pe micul ecran se difuza multă muzică ușoară românească (așa cum se întîmplă în orice țară normală, care-și protejează și își cultivă valorile), existau festivaluri numeroase în țară, în frunte cu cel de la Mamaia sau ”Melodii”, de la București, concursuri TV extrem de vizionate, cum erau ”Șlagăre în devenire” sau ”Steaua fără nume”, a spus el pentru Impact.ro.
El a vorbit și despre rivalitatea între cântăreții din România. El spune că Stela Enache, Corina Chiriac și Angela Similea erau chiar prietene.
Rivalitate, tot amicală, era de fapt între compozitori, ei se întreceau să le ofere cele mai reușite melodii, pe care ele, cu talentul lor excepțional, le transformau în șlagăre. Am făcut lungi turnee cu toate trei, alături de formația Savoy, condusă de Marian Nistor, au fost și sunt bune prietene.
În urmă cu 2 ani le-am întâlnit pe Angela, Corina și Stela Enache împreună la Teatrul de revistă ”Constantin Tănase”. De altfel, atâta timp cât a avut emisiunea ”Opriți timpul!” (mare păcat că nu mai este) de la Național TV, Corina Chiriac le-a avut deseori invitate în studio pe bunele sale prietene.
O altă dovadă este că s-au aflat nu o dată alături pe afișul spectacolelor omagiale de la Sala Palatului (Marina Voica, Alexandru Arșinel, Vasile Muraru, Dan Spătaru, Jolt Kerestely, Mihai Constantinescu) sau memoriale (Mădălina Manole).