Andreea Tonciu, la spital pe final de an. Ce problemă are concurenta Survivor România

de: Emanuela Pană
31 12. 2021

Andreea Tonciu trece prin momente dificile la final de an, confruntându-se cu probleme de sănătate. Vedeta a ajuns de urgență la spital, de unde a postat imagini cu medicii care-i ofereau primul ajutor. Veste proaste par a se ține scai de brunetă, care a primit vestea că o persoană dragă din viața ei a încetat din viață cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Mai multe detalii despre starea actuală a concurentei „Survivor România 2022“, în continuare.

Andreea Tonciu, la spital pe final de 2021

Andreea Tonciu le-a dat emoții internauților pe final de an, după ce a anunțat că a ajuns de urgență la spital. Vedeta a acuzat dureri groaznice de ureche, după ce cu o zi înainte se plângea că este răcită. Și asta nu e tot! Chiar cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, bruneta a afat că o persoană apropiată ei a decedat.

Anul 2021 nu a fost unul tocmai fericit pentru soția lui Daniel Niculescu, fiind pusă la încercare de viață, întâmpinând numeroase probleme, multe dintre ele legate de sănătate.

Ieri, în timp ce gătea, vedeta și-a dat seama că nu mai aude cu o ureche, crezând că ar putea avea otită. Pe cale de consecință, aceasta a mers la spital pentru a-și face un control și pentru a afla ce este de făcut în această situație.

„Bună dimineața dragilor! Țin să vă anunț că am un sfârșit de an foarte prost. Începând de pe data de 23 decembrie îmi merge din ce în ce mai rău. Ca orice femeie, m-am apucat și eu de gătit de dimineață, și ce credeți, mă duc acum la spital. După ce că sun răcită, nu aud cu o ureche, cred ca am otită.

Am avut atât de multe probleme în ultima perioadă, încât abia aștept să se termine acest an păcătos. Sunt așa foarte stresată, abia aștept să intrăm în noul an“, a spus Andreea Tonciu pe Instagram.

Citește și: Andreea Tonciu și-a făcut mama mincinoasă, în direct la Cătălin Măruță. Prezentatorul, șocat de reacția brunetei: „Minte cel mai mult“

Ce problemă are concurenta Survivor România

Lucrurile prezentându-se astfel, fanii Andreei se întreabă dacă aceasta va mai putea participa la „Survivor România 2022“, show-ul cu milioane de fani transmis de Kanal D, unde ar urma să completeze echipa Faimoșilor.

Ieri, bruneta a apelat la serviciile ambulanței, ajungând pe perfuzii. Ulterior, aceasta a revenit cu informații despre stare sa de sănătate, asigurându-i pe fani că se simte mai bine și că în curând își va reveni complet.

„Bună dimineața s-a trezit răceala din mine dragilor. Să stiți că sunt răcită, bine, mi-a mai trecut, dar îmi revin cât de curând. (…) Nu vă arăt fața fără filtru. Trebuie să mă duc să mă mai injectez.

Doctorul meu lucrează foarte repede, iar în 20 de minute m-a terminat“, a explicat Tonciu, lăsând de înțeles că probleme de sănătate cu care se confruntă acum nu o vor ține departe de competiția care se filmează în Republica Dominicană.