Andreea Marin, despre momentul în care a fost înșelat de Ștefan Bănică jr. cu Lavinia Pîrva. A vorbit în premieră
Andreea Marin, în vârstă de 46 de ani, are o carieră solidă și trei căsnicii eșuate. Aceasta a fost invitată la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai„, de la Kanal D, unde a dezvăluit motivele destrămării celor trei mariaje ale sale.
Andreea Marin, despre momentul în care a fost înșelat de Ștefan Bănică jr. cu Lavinia Pîrva
Se pare că cel mai greu moment a fost să admită că a fost înșelată de Ștefan Bănică cu Lavinia Pârva, actuala ei soție. Prima dată, Andreea Marin s-a căsătorit în anul 1995 cu Cristian Gheorghiță, pe când avea doar 21 de ani, însă divorțul a venit la numai trei ani.
„În prima relaţie nu am fost matură, ne-am căsătorit prea tineri. A existat o despărţire de un an şi ceva, el a plecat la studii şi noi nu am rezistat despărţirii”, a povestit Andreea Marin, la Kanal D.
Apoi, a urmat cel mai mediatizat mariaj al ei, și anume, cel cu Ștefan Bănică Jr, tatăl copilului ei. S-au îndrăgostit în anul 2005 și s-au căsătorit în secret în SUA, însă în 2013 anunțau divorțul.
“Nu e greu să iubești în lumina reflectoarelor. Au fost însă dezavantaje. Când am ieșit cu Violeta din maternitate era să facem accident. Dar nu asta m-a incomodat în căsnicia mea, ci nepotrivirea. Din cea de-a doua căsnicie o am însă pe fiica mea și asta contează cel mai mult. Nu mă uit înapoi”, a mai declarat Zâna.
Andreea Marin a recunoscut că a fost înșelată de Ștefan Bănică și că nu i-a fost deloc ușor să accepte acest lucru.
“Pentru mine trecutul nu mai contează. Trecutul acela nu a depins de mine. Generic vorbind, nu e comod să te simți înșelată. Pe o scară de la 1 la 10 te doare spre 11. Nici un divorț nu e o dramă, e o realitate. Când nu te mai înțelegi, părerea mea e să-și vadă fiecare de drum. Putem fi fericiți separat. Eu am hotărât să fiu fermă“, a spus Andreea Marin.
Mariajul cu Tuncay Ozturk a fost ”o greșeală”
Andreea Marin a admis și că între ea și Lavinia Pîrva este o asemănare fizică.
“Există o asemănare fizică cu mine, dar nu văd niciun om întreg la minte care să caute un alt partener să semene cu fostul. Nici partenerul meu de atunci nu a semănat cu fostul”, a mai spus Andreea Marin.
Al treilea mariaj al Zânei a fost cel cu Tuncay Ozturk, care a durat doi ani și 9 luni, despre care spune că a fost ”o greșeală”.
„Nu m-aș mai căsători cu niciunul dintre foștii soți. A treia căsnicie a fost o greșeală, îmi pare rău că am făcut-o, au fost niște argumente de ordin sufletesc. M-am grăbit. Nu am avut puterea să spun nu unei cereri atunci”, a mai spus diva.
Însă Andreea Marin iubește din nou și este iubită și se declară fericită cu relația sa cu iubitul ei, Adrian Brâncoveanu.
„Nu am nici un regret, sunt fericită astăzi. Poți să întâlnești un om care un rol în viața ta pentru un anumit timp. Ne-am dori să întâlnim de prima dată persoana lângă care să închidem și ochii. Dumnezeu mi-a dat niște provocări în această viață. În viața unei femei, un divorț poate să lase amintiri care să constituie o piedică în celelalte căsnicii. Trebuie însă să învățăm ce am greșit, unde nu am ales bine. Nu te-ai potrivit cu un om, încearcă să salvezi relația. Nu am ieșit din nicio relație superficial.
Sunt fericită de patru ani de zile. Acum iubesc cu adevărat! E o relație de maturitate. Îți dai seama că ai de învățat ca să poți iubi frumos! Încă mai cred în căsătorie, asta nu înseamnă că alerg după căsătorie. Trăim într-un secol în care oamenii nu mai prețuiesc căsătoria. Eu am prețuit-o, dar trebuie să ai și un partener care s-o prețuiască. Chiar dacă eu am avut niște nepotriviri, asta nu înseamnă că trebuie să stau să plâng. M-aș căsători și a patra oară”, a mai adăugat aceasta.