Cu toate că este una dintre cele mai apreciate femei din showbiz-ul românesc, admirată la fiecare apariție, nu a scăpat nici ea de ochiul critic al cârcotașilor. Andreea Marin a fost acuzată de internauți că își modifică pozele. O fotografie publicată recent a fost cea care a stârnit controverse.
Mai are nevoie Andreea Marin de prezentări? Este un profesionist desăvârșit, a scris istorie în televiziune în timp ce a adus fericire în sufletele celor care au participat la emisiunea „Surprize! Surprize!”. Este o femeie împlinită din toate punctele de vedere, un adevărat exemplu pentru doamnele și domnișoarele din țară.
În ultimii ani, a devenit tot mai activă pe platformele de social media, unde împărtășește cu admiratorii săi cele mai frumose momente din viața sa de zi cu zi, dar unde promovează și produsele și serviciilor companiilor cu care colaborează.
Te-ar putea interesa și: Violeta Bănică are iubit la 16 ani. Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr. a publicat primele imagini. Cum arată tânărul FOTO
O fotografie publicată recent i-a adus un nou val de complimente, însă a și atras atenția celor cu ochi de vultur, care nu au putut să nu observe că Andreea Marin a folosit câteva trucuri de editare pentru a șterge de pe chipul său urmele trecerii timpului.
Unii internauți au ținut chiar să puncteze că imaginea este, de fapt, o „reclamă pe bani”, în condițiile în care vedeta explică pas cu pas cum se folosește produsul pe care îl recomandă. Mai mult, Andreea Marin chiar a precizat că postarea este o reclamă.
Te-ar putea interesa și: Andreea Marin, moment neștiut din ultimul an: ‘M-a luat salvarea’
Vedeta a trecut recent printr-o transformare fizică spectaculoasă. A reușit să slăbească în jur de 20 de kilograme, o decizie ce a pornit după ce și-a dat seama că greutatea în plus avea efecte negative asupra sănătății sale. Chiar medicul cardiolog i-a recomandat să ia măsuri.
„În cazul meu nu a fost vorba de dorința de a-mi contura silueta. Sunt și multe lucruri pe care le știu, le-am învățat în viață. Teoria e una și respectarea în practică a celor pe care le ști e alta.
Am muncit foarte mult în ultimii ani, cu somn puțin, cu dezechilibru din punct de vedere nutrițional, deși încercam mereu, eram mereu conștientă și încercam să echilibrez lucrurile. Dar până la urmă dacă nu există o balanță corectă în toate, nu faci ce trebuie.
La un moment dat am avut o problemă de sănătate serioasă, asta m-a dus de pe stradă cu salvarea direct la spital și medicul de acolo a descâlcit cauzele și situația. Și, printre altele, mi-a spus că aceste kilograme în plus, aveam acum un an și ceva 20 kg în plus față de acum, sunt o cauză, corpul meu avâd o limită, o toleranță și eu am depășit acea limită”, a povestit Andreea Marin, în exclusivitate pentru Playtech Știri.