Andreea Esca, gafă uriașă la Pro TV. Ce a spus vedeta știrilor din România
Andreea Esca este una dintre cele mai longevive prezentatoare de știri din România, însă gafele de la pupitrul știrilor nu au ocolit-o nici pe ea. Iată care a fost una dintre acestea, povestite chiar de vedeta știrilor Pro TV.
Andreea Esca, gafă uriașă la Pro TV
Andreea Esca are o experiență vastă în domeniul știrilor, însă situațiile neprevăzute nu au ocolit-o nici pe ea. Invitată în emisiunea ”Întrebarea Mesei Rotunde”, aceasta a povestit despre cea mai mare gafă pe care a făcut-o în direct, la Pro TV.
„E o singură chestie pe care o tot povestesc, pentru că pe aia mi-o amintesc și mi-a rămas așa… Aveam doi invitați în același timp, adică în același jurnal. Atunci aveam doi invitați care nu erau persoane publice și nu știam cum arată omul respectiv. Unul venea pe o știre, iar altul pe alt subiect.
Unul trebuia să vină lângă mine, la masa mea și celălalt era într-o altă cameră. Regizorul de platou i-a încurcat și mi-a adus omul de la subiectul 2 pe subiectul 1.
Eu nu știam cum arată. Era ceva cu recolta de roșii… Am întrebat omul de roșii și el a zis că eu sunt cu centrala de la Cernavodă. Am simțit că nu înțeleg absolut nimic. A fost ceva groaznic. Situația a fost absolut penibilă. Uneori îmi vine să râd, dar nu am ajuns la performanța asta. Mă gândesc ce pățesc dacă încep să sughit sau strănut”, a povestit Andreea Esca, în cadrul acestei emisiuni.
Cum a slăbit Andreea Esca vara asta
Andreea Esca și-a dorit să mai dea jos câteva kilograme, astfel că a mers la nutriționist, care i-a prescris o dietă, în baza unor analize de sânge. Vedeta știrilor Pro TV a slăbit șase kilograme, învățând cum să asocieze corect alimentele.
„Da, am ținut dietă, am mers întâi la un nutriționist, o nutriționistă cu care lucra deja Alexia și care m-a ajutat foarte mult – eu nu pot să țin à la long același regim și mă plictisesc – și după aceea am mers la un medic care se ocupă de acest program și care este foarte cunoscut. Mi-a făcut niște analize și mi-a prescris o dietă.
Sinceră să fiu, lucrurile sunt destul de simple, adică trebuie să înveți cumva să mănânci, să nu asociezi niște alimente și să ai voință să mănânci cantitatea care trebuie și alimentele combinate într-un anume fel”, spunea Andreea Esca într-un interviu acordat pentru click.ro.