Printre cele mai iubite și mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc se numără și Andra. Fanii o îndrăgesc atât de mult încât vor să afle totul despre ea, dar se pare că un detaliu le-a scăpat.
Deși pare că este mai înaltă datorită încălțămintei cu toc pe care o poartă, Soția lui Măruță are 1,64 de metri înălțime. În privința kilogramelor, vedeta a mărturisit că s-a apucat de sală. Artista nu a mai reușit să revină la silueta de dinainte, după cea de-a doua sarcină. Chiar și așa Andra arată fabulos la vârsta ei.
„M-am apucat de sală serios și am grijă. De patru ori pe săptămână merg la sală, încerc să reduc pâinea și zahărul. O dată la două săptămâni merg la un tratament de față, de hidratare. Am 32 de ani, mai stau. Mie mi-e frică de ace, nu am apelat niciodată, dar niciodată să nu spui niciodată”, a declarat Andra Măruță în urmă cu aproape două luni, în timp ce se afla într-un studio de la Radio Impuls.
În ultimul timp, în presă s-a tot vehiculat că artista ar fi din nou însărcinată. Aceasta a ținut să se afle de la ea că nu este însărcinată, ci doar a pus câteva kilograme în plus. Artista a precizat că dacă va fi cazul, vestea cea mare o va da chiar ea, deoarece va fi un motiv de bucurie prea mare pentru a-l putea ascunde.
„Am văzut acuma în tot felul de ziare că sunt gravidă. Dragilor, stați liniștiți, dacă se întâmplă minunea, vă anunț eu. E un motiv de bucurie, nu am cum să ascund. Deocamdată pot să recunosc, da, m-am îngrășat câteva kilograme. Adevărul e că, după a doua sarcină, am dat mai greu kilogramele jos. Dar nici nu m-am chinuit să le dau jos, m-am simțit bine în pielea mea și cred că frumusețea vine din interior”, a mai spus Andra.
Cătălin Măruță împreună cu Andra au doi copii, David și Eva, iar momentan cei doi vor să se ocupe de educația acestora. Dar dacă va apărea cel de-al treilea copil, aceștia au declarat că nu pot fi decât bucuroși.