20 oct. 2023 | 10:28

Anchetă în cadrul combinatului Azomureș. Trei muncitori au ajuns de urgență la spital după tura de noapte. Unul dintre bărbați se află în stare gravă

Sănătate
Anchetă în cadrul combinatului Azomureș. Trei muncitori au ajuns de urgență la spital după tura de noapte. Unul dintre bărbați se află în stare gravă
Exercițiu de simulare a unei explozii Poză ilustrativă

O anchetă de amploare a fost demarată la Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România, după ce trei angajați ai combinatului au fost spitalizați cu simptome respiratorii, unul dintre ei aflându-se în stare gravă.

Cum a debutat starea de rău a celor trei angajați

Totul a început pe 12 octombrie, atunci când primul pacient a ajuns la Secția de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu Mureș, prezentând cu simptome respiratorii severe. În decurs de doar 48 de ore, alți doi colegi au fost internați cu simptome similare.

După situațiile alarmante trăite, familiile pacienților au reacționat prompt și au depus sesizări la poliție și la Direcția de Sănătate Publică. În plus, aceștia susțin că cei trei angajați nu ar fi singurii care prezintă astfel de simptome și bănuiesc că s-au intoxicat cu o substanță necunoscută.

Rudele pacienților au oferit mărturii șocante cu privire la starea acestora. Soția unui pacient a declarat: „S-a simțit rău, se sufoca, zicea că nu mai poate.” O altă rudă a unui pacient a menționat: „După analize, au zis că nu se știe, plămânii sunt foarte, foarte grav afectați. Când au auzit că lucrează la combinat, atunci au zis că oare nu a inhalat ceva de acolo, vreo substanță toxică.„, au mărturisit acestea.

Autoritățile au demarat o anchetă pentru a descoperi ce s-a întâmplat

Autoritățile locale și de sănătate s-au implicat în anchetă, cu poliția investigând infracțiuni de vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

”Poliţiştii serviciului de investigaţii criminale Mureş s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, a declarat Aurica Mate, purtător de cuvânt IPJ Mureș.

De asemenea, managerul Spitalului Clinic Județean Târgu Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan, a declarat că iau în calcul toate variantele, efectând analize pentru a descoperi cauza.

„Ne gândim la toate, la contaminare virală, bacteriană, intoxicație, eu știu, cu gaze, cu substanțe necunoscute. Am trimis probe și la alte laboratoare și o să avem rezultatele.”, a declarat medicul.

Conducerea combinatului Azomureș a confirmat că toți cei afectați au lucrat în același loc și că este desfășurată o investigație amplă pentru a identifica cauza problemelor de sănătate.

De când au început primele simptome

Inspectoratul Teritorial de Muncă a declarat că nu a inițiat încă o anchetă oficială în cazul misterioaselor probleme de sănătate, înregistrate de angajații de la Azomureș.
Rudele pacienților afectați susțin că problemele au apărut la începutul lunii curente, singurele asocieri putând fi făcute cu o creștere a procentului de producție la combinat.

În plus, Azomureș și-a suspendat activitatea pentru mai bine de un an din cauza prețurilor ridicate la gaze. Ovidiu Maior, purtătorul de cuvânt al Azomureș, și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate, oferind toată susținerea conducerii pentru a fi descoperite cauzele care au dus la îmbolnăvirea angajaților.

„Oferim tot suportul pentru a identifica ce a cauzat această îmbolnăvire. Nu au fost raportate în perioada în care au avut loc lucrările, posibile inhalări de substanțe periculoase.”, a transmis sursa citată.

Vă reamintim că, în urmă doi ani, combinatul Azomureș a fost scena unui eveniment tragic, o explozie înfricoșătoare care a avut consecințe serioase. Atunci, un angajat a fost rănit și a ajuns la spital cu tăieturi la mână după ce conducta unei instalații de amoniac s-a fisurat, provocând spargerea geamurilor în combinat.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Veste năucitoare pentru proprietarii de mașini. Vor trebui să plătească bani grei de la 1 ianuarie
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro