O nouă tragedie a avut loc în România, la scurt timp după explozia urmată de un incendiu, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Evenimentul care a zguduit din nou România a avut loc în noaptea de marți spre mierucri, în jurul orei 1:00. Populația a fost anunțată de explozie prin intermediul unui mesaj RO-Alert. În urmă cu puțin timp, Ministrul Mediului a anunțat ce efecte a avut această explozie asupra mediului.
Spre deosebire de bilanțul victmelor în urma exploziei puternice de la Rafinăria Petromidia, unde o persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite, în incendiul de la Combinatul Chimic Azomureș a fost rănit un singur angajat, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care a suferit răni la un membru superior.
Potrivit primelor declarații făcute de pompieri, incendiul a fost izolat în aproximativ două ore, fiind evitată extinderea focului și izolarea locului.
„Coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac unde a izbucnit incendiul a fost depresurizată, incendiul a fost lichidat, iar în aceste momente, preventiv, zona este supravegheată în continuare de echipajele de intervenţie.
De asemenea, până la acest moment, nu au fost depistate substanţe periculoase în atmosferă”, a transmis DSU, la scurt timp după lichidarea incendiului.
Din fericire pentru locuitorii din apropierea Combinatului Chimic Azomureș, Ministerul Mediului a anunțat că nu s-au înregistrat creșteri ale concentrației de ammoniac în aer datorită intervenției operatorilor instalației care au aplicat procedurile corecte pentru izolarea tehnică a zonei afectate.
”APM Mureş a monitorizat continuu concentraţia de amoniac cu autolaboratorul din dotare. Nu s-au înregistrat creşteri ale concentraţiei de amoniac (între orele 01:00-07:00, valori mult sub limita admisă – între 0,001 și 0,017 mg/mc).
Operatorul efectuează determinări continue ale indicatorilor de calitatea aerului (amoniac) în puncte de automonitorizare amplasate în zona de influenţă a AZOMUREŞ (sat Cristeşti şi cartier Mureşeni). Din informaţiile pe care le deţinem nu au fost înregistrate depăşiri ale concentraţiei maxime admise pentru amoniac în aerul înconjurător.
Precizăm că la cele două staţii automate RNMCA din Târgu Mureş – MS 1 si MS 2, nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită admise conform Legii 104/2011 pentru indicatorii: NO2 si SO2 valori orare, particule in suspensie (PM 10 automat)”, a transmis Ministerul Mediului, într-o postare pe Facebook.
Vă reamintim, că în jurul orei 1:00, în noaptea de marți spre miercuri, o explozie urmată de incendiu s-a produs la staţia de Amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş, în urma căruia un bărbat de 50 de ani a suferit o fractură de membru superior. La scurt timp după eveniment, cetățenii din zonele învecinate au primit un mesaj RO-ALERT de informare.