Familia Serea -Sînă nu se va bucura anul acesta de un nou Crăciun, de data aceasta…pe fugă. De ce vor fi despărții celebri soți și ce se petrece în familia lor în pragul sărbătorilor?
Al patrulea an împreună îi va găsi separați. Leah este al patrulea copil al celebrului cuplu, iar bucuria venirii sale pe lume în urmă cu doar câteva luni nu va fi una împărțită cu ambii părinți, pentru scurt timp. Anul acesta, familia formată din opt membri va suferi schimbări drastice. Mama frumoasei brunete nu mai este în zonă chiar în cea mai aglomerată perioadă din an, așa că cei doi trebuie să se descurce singuri. „Nu, sunt eu cu şase copii, pentru că şi David este îndrăgostit pentru prima oară în viaţa lui şi urmează şi pentru el o perioadă mai dificilă. Am început să ne pregătim pentru o facultate din afara ţării…”, a spus Anca, pentru okmagazine.ro.
Se pare că planurile de Crăciun din familie cam scârțâie, au constatat fanii cuplului care au citit interviul. Dacă în ultimii ani cei doi au fost plecați la Predeal, acum toți copiii își doresc foarte mult să rămână acasă.
Adi va ateriza pe data de 30 decembrie din Asia, ulterior toată familia își va face bagajele pentru Timișoara, unde cântărețul are un concert de Revelion. De la Timișoara, familia Sînă-Serea va pleca spre Austria și Germania.
„Nu, de Crăciun stau acasă, de regulă. Şi nu voi face excepţie nici anul acesta, mai ales că avem o căsuţă nouă şi vrem să ne bucurăm de ea, să facem un brad frumos. După Crăciun, am concert de Revelion la Timişoara şi o să merg împreună cu familia acolo. De acolo, vom pleca cu toţii în Austria, la schi”
Adi Sînă