Anamaria Prodan a fost din nou în centrul atenției, în Dubai. Aceasta a ieșit iar la plajă și a uimit cu imaginile postate pe rețelele de socializare.
Astfel, Anamaria Prodan i-a atras atenția lui Laurențiu Reghecampf, cu siguranță. Soțul ei se află la Craiova și, după cum se știe, cei doi mai sunt și în plin scandal, iar zvonurile unui potențial divorț s-au tot înmulțit.
Recent, Anamaria Prodan a postat o imagine cu ea la piscină, dar a dedicat și câteva versuri dintr-o piesă, cel mai probabil mesajul fiind pentru soțul ei, Laurențiu Reghecampf.
„Te iubesc. (…) Am nevoie de tine să mă încălzeşti în aceste nopţi de singurătate„, este mesajul care a apărut pe imaginea cu soţia lui Laurenţiu Reghecampf.
De altfel, Anamaria Prodan se luptă în continuare cu gurile rele care cred că relația cu soțul ei este pe cale de a se destrăma definitiv. Ca să închidă gura tuturor, impresara a recurs la un gest inedit. Și-a amenajat sufrageria din Dubai într-un mod aparte, decorând un perete întreg cu fotografii cu Laurențiu Reghecampf și familia lor, semn că greutățile i-au unit pe cei doi și mai mult.
În ce privește căsnicia cu soțul ei și zvonurile de infidelitate din partea lui, impresara nu are de gând să le dea crezare și nu are de gând să le asculte până când cineva nu vine cu dovezi palpabile în acest sens.
„Eu unde eram? Chiar așa? Reghecampf a ajuns bătaia de joc a României? Îi asociați numele lângă femei de acest nivel? Păi eu am întrebat în oraș cine-s fetele și m-am uitat pe net… Mama mea ?. Cum să-i asociați numele soțului meu cu asemenea nume și fapte? Cum facem? (…)
În cazul în care îmi aduce cineva dovezi clare care să dovedească toate aceste acuzații despre prostituatele menționate de către presă, de către banii și bunurile cumpărate prostituatelor de-a lungul anilor apărute în toată presa, eu, Anamaria Prodan, îmi cer scuze în mod public”, spunea, revoltată, Anamaria Prodan.
Anamaria Prodan trăiește însă în lux la Dubai și se pare că tot ceea ce își dorește este să se bucure de roadele muncii sale, potrivit declarațiilor sale.
”Am muncit prea mult în viața mea ca să las pe cineva să-mi murdărească numele familiei și al copiilor. Am închis nebunia asta. Stau relaxată, în lux cum am trăit mereu, fie că vă place sau nu!
Am ce nu poate avea decât puțină lume pe pământ, datorită faptului că sunt serioasă și că nu am avut vacanțe sau bărbați ‘cu bani’! Nu vreau să mai aud de nimic. Să facă și să zică lumea orice.
Eu vreau să aud doar motorul mașinii mele Lamborghini 🙂 și râsul și buna dispoziție a copiilor mei. În rest, să se ducă pe pustii”, spunea Anamaria Prodan, pentru digisport.ro.