Anamaria Prodan este distrusă de durere, după ce a aflat că fiica ei cea mică are ruptură de ligamente încrucișate și va lipsi de pe terenul de baschet până la finalul sezonului. Sarah Dumitrescu a fost operată de urgență, după ce a suferit o accidentare gravă în meciul dintre Universitatea Mississippi și Universitatea Sam Houston.
Sarah Dumitrescu s-a accidentat în ultimul meci jucat pentru echipa ei, Universitatea Mississippi. Tânăra a fost transportată de urgență la spital și a fost supusă unei intervenții chirurgicale, iar ulterior a fost externată. Verdictul medicilor a fost însă unul crunt: ruptură de ligamente încrucișate. În aceste condiții, fiica Anamariei Prodan nu va mai putea juca baschet timp de șase luni.
„Pe câtă bucurie aduce sportul, este o parte urâtă a sa, iar asta este dată de accidentările urâte. Inima mea e frântă pentru Sarah, având în vedere că a muncit din greu pentru a intra în rolul pe care noi l-am imaginat la ambele capete ale terenului. Ea este iubită de colegele de echipă, de staff și de comunitatea Oxford și sunt sigură nu doar că-și va reveni din asta, dar că va reveni mai puternică”, a declarat Yo Mcphee Mcqueen, antrenoarea echipei la care activează Sarah.
Anamaria Prodan a plecat în SUA cu primul avion, după ce a aflat că fiica ei a ajuns la spital în urma accidentării.
„Era 6.00 dimineața, dar oamenii au fost solidari cu Sarah, care a stat mai bine de trei ore pe masa de operații. Mai mult, și la externarte, Ana şi fiica ei am avut parte de o uriaşă surpriză, fiind aşteptate de colegii lui Sarah de la echipa de baschet. Toată lumea a fost alături de îngerul meu, Sarah! Toată echipa a fost lângă ea! Va reveni mai puternică ca niciodată”, a spus Soția lui Laurențiu Reghecampf.
Intervenția chirurgicală a fost una complicată, dar a decurs bine, iar acum Sarah trebuie să facă recuperare și un antrenament specific.