Anamaria Prodan, atac subtil la adresa fraților Becali. „Eu așa făceam cu Dennis Man”

de: Sorin Barbu
07 10. 2022

Anamaria Prodan îi înțeapă din nou pe frații Giovanni și Victor Becali. De data această le reproșează că nu-l susțin suficient pe Dennis Man, un fotbalist despre care s-a scris că este dorit de AC Milan. Soția lui Laurențiu Reghecampf este în plin proces cu jucătorul și l-a dat în judecată solicitându-i să-i plătească 350.000 de euro.

Anamaria Prodan le reproșează fraților Becali că nu-l încurajează pe Dennis Man

Anamaria Prodan încercă să arate că a traversat cu bine momentul dificil după scandalul din stradă cu soțul ei, Laurențiu Reghecampf. Impresara a apărut la un eveniment monden în care a fost întrebată dacă știe ceva despre interesul lui AC Milan pentru Dennis Man, jucătorul pe care l-a reprezentat până la transferul la AC Parma.

„Să dea Dumnezeu să ajungă nu la AC Milan, la Manchester City! Mi-aș dori foarte mult pentru că e un jucător bun. E un fotbalist cu care trebuie să vorbești foarte mult. Eu așa făceam, după fiecare meci. Trebuie să-i dai încredere”, a spus Anamaria Prodan.

Dennis Man a marcat în acest sezon trei goluri în opt partide. Presa din Italia scrie că Paolo Maldini este cu ochii pe el.

Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man

Soția lui Laurențiu Reghecampf- instanța nu a pronunțat încă o hotărâre definitivă în procesul de divorț- a folosit prilejul și le-a reproșat fraților Becali, cei care au intermediat tansferul jucătorului în Italia, că nu sunt apropiați de internaționalul român.

„Mie-mi pare rău când se scrie că n-a făcut nimic, a luat cele mai mici note, nu s-a simțit pe teren. Trebuie să fie cineva foarte aproape cu el. Mergem mai departe, e ultima fază a procesului, vom vedea ce se întâmplă”, a transmis Anamaria Prodan, la un eveniment la care au luat parte mai mulți oameni de fotbal din România.

 

Dennis Man a fost transferat de la FCSB la AC Parma cu 11 milioane de euro și câștigă 1,2 milioane de euro pe an. Anamaria Prodan l-a dat în judecată și i-a cerut despăgubiri pentru că a încălcat contractul și nu a lăsat-o să-l reprezinte la negocierile cu formația italiană.

Tribunalului Ilfov a stabilit că fotbalistul trebuie să achite 350.000 de euro, dar decizia nu este definitivă.