22 iul. 2025 | 14:43

Anamaria Prodan, anunț neașteptat despre nunta cu Roland Gavril. Trecutul nu îi dă pace impresarei: „Nu ne gândim la viitor”

Monden
Anamaria Prodan, anunț neașteptat despre nunta cu Roland Gavril. Trecutul nu îi dă pace impresarei: „Nu ne gândim la viitor”
Anamaria Prodan, declaratie surprinzatoare despre nunta cu Roland Gavril

Deși a fost cerută în căsătorie de Ronald Gavril chiar de ziua ei, la finalul lui 2024, Anamaria Prodan nu pare grăbită să ajungă din nou în fața altarului. După două mariaje eșuate și o serie de conflicte publice cu fostul soț, impresara spune că a învățat să trăiască clipa. Deși se declară împlinită alături de campionul WBF, aceasta a făcut un anunț surprinzător despre planurile de nuntă.

Anamaria Prodan surprinde din nou: ce a spus despre nunta cu Roland Gavril

Într-un interviu pentru Digi Sport, Anamaria Prodan a explicat că, în ciuda legăturii solide pe care o are cu Ronald Gavril, nu se mai grăbește să își proiecteze viața în viitor. Trecutul încă o apasă, iar lecțiile învățate au transformat-o într-o femeie rezervată în fața promisiunilor.

”Nu facem nuntă acum. Cât despre planuri… Am făcut în viața mea zeci de mii de planuri. S-a ales praful de ele (n.r. râde). Dumnezeu a zâmbit probabil și mi-a arătat că el este totul meu și el are grijă de mine. Am învățat să trăiesc frumos, fără frică, demnă, înconjurată de dragoste și de respect!”, a spus impresara.

”Am alături de mine un campion mondial”

Anamaria Prodan a ținut să sublinieze că relația cu Ronald Gavril este una profundă, matură, iar conexiunea lui cu copiii ei este un element esențial în echilibrul pe care îl simte acum.

”Nu ne gândim la viitor, noi trăim în prezent. Nici în trecut, nici în viitor. Ne bucurăm de fiecare secundă din viața noastră, ne rugăm la Dumnezeu să ne dea sănătate, liniște, prosperitate și multă fericire.

Avem grijă de copii, îi îndrumăm către viață cum știm mai bine. Am alături de mine un campion mondial, un bărbat cum puțini se mai nasc, un partener de drum minunat, un bărbat pe care mă bazez oricând, un om minunat!”, a afirmat aceasta.

Certuri cu fostul soț: de la divorț la scandaluri pe barcă

Relația tensionată cu fostul soț, Laurențiu Reghecampf, pare că nu s-a încheiat odată cu pronunțarea divorțului. Cei doi au ajuns, recent, să se certe în direct la televizor din cauza unei bărci pe care familia o deținea.

”Ei au făcut actul în februarie 2025, la o zi după ce eu am avut meci în Tunisia. Nu am fost acolo, nu i-am dat consimțământul. Nu a vorbit cu mine, nu am fost niciodată de acord să vând barca.

Am găsit barca acum câteva săptămâni pe lac, la Snagov. Am sunat la 112, altfel nu puteam proceda. (…) După ce am terminat tot, a apărut Anamaria”, a declarat antrenorul, care acuză că semnătura sa a fost folosită fără acordul lui.

Cu un trecut încă tulbure și un prezent aparent echilibrat, Anamaria Prodan preferă să lase viitorul în mâinile lui Dumnezeu, trăind fiecare zi alături de partenerul ei fără presiunea jurămintelor.