Veste incredibilă în muzica românească. Ana Maria Mărgean, câștigătoarea de la Românii au Talent, va lansa o piesă alături de unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară. Despre cine este vorba, de fapt. Fanii sunt extrem de entuziasmați.
Pentru Ana Maria Mărgean viața s-a schimbat din momentul în care a participat la cel mai recent sezon Românii au talent, competiție pe care a și câștigat-o. Micuța cântăreață de numai 12 ani are întreaga lume la picioare, iar visul ei de a deveni o mare artistă se va îndeplini cu siguranță.
Favorita Andrei de la Românii au Talent a bifat prima ei reușită pe plan muzical. Se pare că Ana va lansa o piesă alături de Doru Todoruț, solistul de la Deep Central, melodie pe care abia așteaptă să o lanseze. Aceasta va fi al doilea material muzical al Anei Mărgean, după terminarea emisiunii Românii au talent.
„În curând o nouă melodie „Boom”, Doru Todoruț, Achim Marian, Bulls Records”, a scris Ana Maria Mărgean pe contul ei de Facebok, semn că are în spate o întreagă echipă care muncește la acest proiect muzical.
Cei doi nu au dat foarte multe detalii despre cântecul la care lucrează în postarea care a apărut pe rețelele de socializare. Deși a cucerit publicul român cu numărul său de ventrilocie, Ana Maria Mărgean are o voce foarte frumoasă:
„Eu cant de la cinci ani, dar ventrilocia am descoperit-o pe YouTube. Eu imi doresc sa bucur in continuare sufletele oamenilor. Papusile s-au simtit foarte bine alaturi de mine pe scena. As vrea sa pregatesc niste spectacole si chiar m-as bucura.
Deocamdata, ma bucur de acest moment frumos, am timp sa ma gandesc ce fac cu premiul, probabil o sa investesc in educatia mea muzicala, dar mi-as lua si un catel, un pomeranian, dar m-as multumi cu orice catel pufos.
Colegii mei au avut niste reactii foarte frumoase, la fel si profesorii m-au sustinut. Am primit multe mesaje de sustinere. Eu le-as transmite copiilor sa faca ce le place si sa incerce.
Copila îi este tare recunoscătoare Andrei pentru faptul că jurata a fost cea care i-a oferit golden buzz-ul în audiții, propulsând-o direct în etapa finală a concursului.
Am intrat in competite cu gandul ca totul va fi bine si am plecat cu gandul ca am iesit castigatoare. A fost cea mai frumoasa experienta din viata mea. Mi-a dat multa incredere in mine acel Golden Buzz dat de Andra, sper ca intr-o zi voi face un duet cu ea. Eu as vrea sa fac o cariera si din muzica, si din ventrilocie, sa continuu cu ambele”, declara mai demult Ana Maria Mărgean.