Șoferii din România ar putea să primească amenzi noi, așa că o greșeală pe care mulți dintre ei obișnuiesc să o facă ar putea costa mult, conform unui proiect de lege care a fost inițiat de către deputatul PNL Sebastian Burduja.
Conform deputatului Sebastian Burduja, dacă acest proiect de lege o să fie adoptat, o să fie sancționați cu amendă maximă posesorii de mașini care atunci când parchează ocupă trotuarul fără a lăsa lățimea minimă de un metru, astfel încât pietonii să poată trece.
”Astfel, situaţiile în care pietonii sunt nevoiţi să se deplaseze pe spaţiul carosabil, din cauza ocupării trotuarelor de autovehiculele parcate, vor fi diminuate. Acest demers este coerent şi prin prisma necesităţii de a elimina impedimentele pe care paramedicii şi pompierii ce se deplasează cu echipamente specifice le întâmpină în îndeplinirea acţiunilor de intervenţie”, a spus Sebastian Burduja.
Conform liberalilor, în ultimii ani, România a înregistrat o creștere accelerată a fenomenului urbanizării. În cazul Bucureștiului, numărul de vehicule creşte de la an la an. Anul trecut, anul izbucnirii pandemiei de coronavirus, s-a ajuns la 1,4 milioane de maşini în Municipiul București.
”Odată cu creşterea rapidă a procentului de deţinere şi utilizare a autovehiculelor private, asigurarea spaţiilor de parcare în oraşele din România este problematică, iar numărul locurilor de parcare este deseori inadecvat pentru a face faţă cererii. Vehiculele ajung astfel să fie parcate pe trotuare, piste pentru biciclişti, spaţii verzi etc. Acest aspect creează dificultăţi pietonilor, bicicliştilor şi altor utilizatori ai drumurilor şi trotuarelor, şi în acelaşi timp accentuează şi problemele legate de trafic. Gestionarea locurilor de parcare în unele oraşe din România este rudimentară. Pentru toate aceste motive, este necesară aplicarea unor măsuri mai dure pentru a proteja şi îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor”, se indică în expunerea de motive a proiectului.
Astfel, conform politicienilor din PNL, printre pietonii care au cel mai mult de suferit din cauza acestei greșeli se numără persoanele cu dizabilități, nevăzătoare şi cu vedere parţială, dar și pentru părinţii şi bunicii cu copii sau nepoţi în cărucioare. Ei ajung adesea să meargă pe carosabil, pentru că nu au loc acolo unde ar fi în siguranță, pe trotuare, din cauza faptului că mașinile sunt parcate.
”La urma urmei, este o chestiune de civilizaţie şi de normalitate, după cum milioane de români au văzut în Vest. Oraşele noastre trebuie să îşi respecte oamenii şi să le asigure o calitate decentă a vieţii”, a conchis deputatul Sebastian Burduja.