Românii au început să iasă în parc odată cu încălzirea temperaturilor, însă nu știu că ieșirea în aer liber le poate aduce o amendă uriașă. Poșiția locală dă amenzi de 2.500 de lei pentru românii care fac aşa ceva în parc. Au păţit-o chiar două mame.
Două mame din Craiova au fost pedepsite de polițiști pentru că au făcut ceva în parc care este interzis.
Cele două femei au primit amenzi urișe pentru că au mâncat semințe într-un loc de joacă pentru copii şi au aruncat cojile pe jos.
Astfel, cele două femei au pimit câte 2500 de lei fiecare pentru că au aruncat cojile de semințe în locul de jocă pentru copii.
Doamnele, ajunse cu copiii într-un loc de joacă din Craiova, s-au apucat să mănânce semințe pe bancă şi să arunce cojile pe jos. Spre nefericirea lor, polițiștii locali și-au făcut apariția. Astfel, pe lângă amenzile de 2.500 de lei, polițiștii le-au dat şi o mătură pentru a curăţa mizeria făcută.
„Două doamne, din Craiova, V.M. în vârstă de 22 ani și M.S.A. în vârstă de 42 de ani, s-au gândit să dea o lecție de educație copiilor despre civilizație, în incinta locului de joacă de la Simplon, tocând o punga de semințe ale căror coji le-au aruncat pe jos, stând efectiv cu picioarele în propria mizerie”, informează Poliția Locală Craiova printr-o postare pe pagina proprie de Facebook.
Și polițiștii locali din sectorul 6 le-au pus gând rău celor care mănâncă semințe și aruncă cojile pe jos în parcuri.
Încă din anul 2021, cei care au fost surprinși mâncând semințe în parc au fost fie amendați, fie puși să măture și să lase locul curat.
Cei mai mulți dintre cei care au aruncat pe jos cojile de semințe au fost de acord să facă curățenie acolo unde au murdărit, în loc să plătească amenzile.
Polițiștii locali de la sectorul 6 i-au urmărit pe cei care nu menţin curăţenia pe domeniul public, în special în Parcurile Marin Preda, Crângaşi, Păcii, Timișoara, Gorjului şi Drumul Taberei.
Amenzile nu sunt atât de uriașe ca în Craiova, dar oricum sunt mari. În Sectorul 6 amenzile pentru aruncarea cojilor de semințe pe jos variază între 200 și 500 de lei.
„Au fost și cazuri în care unii dintre tinerii surprinși aruncând coji de semințe pe jos au cooperat cu polițiștii locali, în sensul că au dat curs solicitării acestora de a curăța singuri locurile respective. Aceștia au fost sancţionați doar cu avertismente. Acţiunile de control vor avea caracter permanent, aplicându-se de câte ori va fi cazul sancţiuni contravenţionale cu scopul de a menţine curăţenia”, transteau cei de la Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6.